Fiecare din primele nouă zile ale lunii martie corespund unei babe. Tradiţia populară spune că dacă timpul nu e bun într una din zile, baba e rea. Potrivit celor mai renumiţi astrologi şi numerologi, babele reflectă nu numai trecerea de la friguroasa iarnă în care am hibernat la anotimpul călduros, ci şi drumul în viaţă. Iată ce „babă” să alegi ca să ai noroc în dragoste, la bani şi succes în carieră!
De unde vin „babele”? Străvechiul calendar începea la 1 martie, Baba Dochia fiind considerată întruchiparea anului vechi care se apropia de final. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră şi astăzi hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. Perioada cuprinsă între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele împreună cu turma sa de oi, pentru a muri spre renaştere. Legenda spune că Baba Dochia avea o noră pe care o certa ori de câte ori i se ivea ocazia. La 1 martie, bătrâna o trimitea să spele foarte bine lâna, să o facă albă din neagră şi, de fiecare dată, pe fată o ajuta un înger. Îi dădea o floare albă şi îi spunea să spele lâna cu ea. Baba Dochia decidea să plece cu oile la munte, fiind convinsă că venise primăvara pentru că-şi văzuse nora cu floarea în mână. Aşa au luat naştere zilele babelor. Dar, uite care sunt cele mai potrivite pentru împlinirea dorinţelor tale în plan profesional, financiar şi sentimental!
Ziua 1
Asociată astrologic zilei de Duminică fiind guvernată de Soare și respectiv zodiei Leu, este ideală pentru marile realizări în carieră. 1 Martie este ziua impunerii, su-premaţiei și reușitelor profesionale. Alege-o cu încredere dacă vrei să te mândrești cu o carieră de succes!
Ziua a 2-a
Are corespondent ziua de Luni, Luna și zodia Racului. Este benefică sentimentelor profunde, așa că optează pentru ea dacă vrei să întâlnești marea dragoste în acest an.
Ziua a 3-a
Guvernată de planeta Marte, de ziua de Marţi, dar și de zodia Vărsător, a treia zi a lunii martie îţi asigură căsătoria, armonia în cuplu, fertilitatea. Este ziua potrivită pentru a pune bazele clădirii unui cămin frumos, călduros alături de partenerul de viaţă.
Ziua a 4-a
Corespunde planetei Pământ, zodiei Pești și zilei de Joi. Preferând această zi vei avea mai multă siguranţă de sine, seriozitate și o situaţie imobiliară mai bună. Ai toate șansele să ţi achiziţionezi o nouă locuinţă până la finele anului sau, să o reabilitezi și să o modernizezi pe cea veche.
Ziua a 5-a
Aflată sub coordonarea zodiei Gemenilor, a planetei Uranus și a zilei de Miercuri, a cincea zi a lui mărţișor îţi întărește spiritul de lider. Dacă pui pe primul plan în via-ţa ta profesia, atunci ai toate șansele să duci la bun sfârșit ceea ce ai început și să te bucuri de mari realizări
Ziua a 6-a
Este dominată de Venus care guvernează zodia Balanţă și ziua de Vineri. A șasea zi din martie este benefică relaţiilor de lungă durată soldate cu un mariaj de invidi-at.
Ziua a 7-a
E ziua perfecţiunii, numărul șapte fiind numărul lui Dumnezeu. Șapte se consideră a fi cel mai frumos număr din Univers. Șapte apare de 77 de ori în Vechiul Testa-ment, și este cheia către Noul Testament, care se referă la cele 7 Peceţi,7 Îngeri, 7 Biserici, 7 trâmbiţe, 7 Semne, 7 boli.Tot 7 arată că Solomon a construit casa Domnu-lui în 7 ani. Ziua a 7-a aparţine planetei Neptun și zilelor de Luni și Joi și te îndeamnă la credinţa puternică.
Ziua a 8-a
Îţi aduce noroc la bani, funcţie și o bună situaţie materială. Ei îi corespunde zodia Capricorn, fiind guvernată de planeta Saturn. Așadar, este ziua perfectă dacă tânjești după putere și mari câștiguri în cursul anului.
Ziua a 9-a
Corespunde zodiei Berbec și planetei Marte, fiind o zi destinată purificării spirituale. Baba de 9 martie îţi dezvoltă spiritul de sacrificiu și dorinţa de a-i ajuta pe cei-lalţi, punându-te în slujba lor.