Pentru comuna Corbeanca au fost amenajate 5 secții de vot, astfel încât cetățenii cu drept de vot să își poată exercita dreptul constituțional fără niciun fel de problemă. Fiind o zi foarte frumoasă, mulți votanți aflați la plimbare în zonă au decis să își decidă președintele votând chiar în Corbeanca.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 476


La Școala Gimnazială nr. 1, au fost amenajate secțiile de votare nr. 170 și 171. Puțin după prânz, oamenii veneau constant, dar fără să se creeze aglomerație, semn că mulți alegători se îndreptau spre casă sau restaurante, pentru masa de prânz.
Până la ora 12.00, la secția nr. 170 votaseră aproximativ 300 de persoane, numărul total al alegătorilor arondați fiind de 963. Urna mobilă nu a fost solicitată pentru această secție.
Nicoleta Ciobanu, președintele secției nr. 171, ne-a spus că au votat 324 de persoane, din care pe listele suplimentare 88 cetățeni. Nu au fost incidente, iar alegătorii s-au prezentat la vot încă de la prima oră. Ordinea și siguranța celor două secții de votare era asigurată de jandarmi din Prahova, care ne-au spus că vor vota și ei la Corbeanca, fiind la muncă.