Agentia Națională de Administrare Fiscală organizează în data de 11 februarie 2017 un concurs pentru ocuparea a 132 de funcții publice de inspector antifraudă la Directia generalã antifraudã fiscalã. Posturile vacante sunt în București, Alexandria, Târgu Jiu, Constanța și Suceava.

Cei interesați trebuie să aibă cetățenia română și domiciliul în România, minimum 18 ani, „o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate.

De asemenea, candidatului i se cere să nu fi fost condamnat(ă) pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul costă în trei etape: selecția dosarelor de înscriere; proba scrisă și interviul. Proba scrisă va fi sub forma unor teste-grilă și se va desfășura pe 11 februarie.

Alte informații cu privire la concurs pot fi consultate pe pagina de internet a Agenției la adresa www.anaf.ro, secțiunea DESPRE ANAF – Organizare – Resurse umane – Concurs Directia generalã antifraudã fiscalã.

De asemenea, relații suplimentare se pot obține la telefon 021/319.97.59 /int. 2018, 2011 sau 1342, precum și la sediul ANAF din București, str. Apolodor nr. 17, sector 5.