Ministrul Eugen Teodorovici a făcut la Bruxelles o analiză cu oficialii Comisiei Europene (CE) o analiză detaliată a tuturor programelor sectoriale actuale și viitoare.
Principalele subiecte de discuții dintre ministrul Eugen Teodorovici şi Johannnes Hahn, comisar pentru politică regională, cu reprezentanții Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Peter Stub Jorgensen și Francisco Merchan Cantos, și cu Juaquim Nunes de Almeida, director în cadrul Direcției Generale Piață Internă și Servicii s-au referit la deblocarea Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), elaborarea primei variante a Acordului de Parteneriat, legislația din domeniul achizițiilor publice și măsurile întreprinse de Guvernul României pentru crearea unui sistem de lucru cu bani europeni mult mai eficient.
Eforturi de reluare a plăților pentru POS CCE
În cadrul întrevederii cu comisarul pentru politică regională Johannes Hahn a fost luat în discuție Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. POS CCE este ultimul program aflat încă în perioadă de pre-suspendare, pentru care autoritățile române fac eforturi de reluare a plăților de către Comisie din această toamnă.
”Salut eforturile clare şi considerabile realizate de autorităţile române, nu doar pentru a corecta trecutul, ci şi pentru a asigura un sistem de management mai eficient. Sunt prudent pentru că trebuie să aşteptăm evaluarea autorităţii române de audit, care va trimite un raport la începutul săptămânii viitoare. Am cerut deja echipei mele de audit să meargă la Bucureşti pentru a lucra în paralel şi a nu pierde timpul. Trebuie să spun că este o abordare excepţională. Dar, având în vedere situaţia specială, am decis să urmăm această abordare foarte flexibilă”, a declarat comisarul Hahn referindu-se la situația POS CCE.
„Sperăm să primim deblocarea POS CCE curând, după ce misiunea de audit care îşi va începe săptămâna viitoare verificările în România va exprima o opinie favorabilă. Partea română a continuat eforturile sale de a îndeplini toate acţiunile care să răspundă acelor cerinţe, acelor recomandări făcute de auditor de-a lungul timpului. Ceea ce facem astăzi este un pas important pentru ceea ce vom clădi pentru viitorul cadru financiar”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici în cadrul conferinței comune de presă cu comisarul Johannes Hahn.
Măsuri pentru îndeplinirea recomandărilor CE
Executivul a luat deja o serie de măsuri pentru a îndeplini recomandările CE, un exemplu în acest sens fiind începerea în luna august a.c. a evaluării tehnico-financiare a circa 4.000 de cereri de finanțare, depuse începând cu anul 2011. Evaluările sunt realizate de experți independenți, cooptați de Ministerul Fondurilor Europene prin contracte subsecvente de colaborare. Până în prezent, ca urmare a evaluării proiectelor menționate, au fost semnate aprox. 200 de contracte de finanțare, în valoare de 40 mil. euro. Tot în scopul ridicării presuspendarii POS CCE a fost desființat Organismul Intermediar pentru IMM, atribuțiile sale fiind delegate către șapte din cele opt Agenții de Dezvoltare Regională.
A fost dezbătut Acordul de Parteneriat 2014-2020
O altă temă de interes pusă în discuție a fost și prima variantă a Acordului de Parteneriat pentru perioada 2014-2020, aflată în curs de elaborare. Subiectul a fost dezbătut și cu reprezentanții Direcției Generale Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Peter Stub Jorgensen și Francisco Merchan Cantos. Documentul va fi lansat în dezbatere publică în cursul lunii septembrie a.c., după care va avea loc o nouă reuniune a Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat 2014-2020, iar apoi, în această toamnă, el va fi transmis informal Comisiei Europene.
”Acordul de Parteneriat este un document extrem de important pentru România, pentru că va arăta modul în care se vor finanța – sperăm noi cât mai eficient în următorii ani de zile – principalele priorități. Este un document care necesită și va necesita în continuare o lungă dezbatere cu toți actorii implicați, astfel încât să răspundă tuturor comentariilor primite în iulie de la Comisia Europeană. Intenționăm să trimitem CE până la sfârșitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie prima versiune de Acord de Parteneriat”, a adăugat ministrul.
Achizițiile publice și noua directivă europeană
În cadrul întrevederilor de la Bruxelles a fost tratat și subiectul achizițiilor publice, domeniu în care România, trebuie să transpună în legislația națională prevederile viitoarei Directive europene în materie. Reamintim că pentru evitarea greșelilor din trecut a fost publicat ”Ghidul privind principalele riscuri identificate în domeniul achiziţiilor publice şi recomandările Comisiei Europene”. Ghidul, pus la dispoziția autorităților publice și a beneficiarilor, asigură o interpretare unitară a principalelor spețe din cadrul procedurilor de achiziții publice și are rolul de a contribui la evitarea de noi pierderi de bani europeni în viitor.
Următoarea misiunea de audit pentru POS CCE este programată a avea loc în intervalul 16-20 septembrie.