Într-o emisiune televizată, liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, că nu mai este sigur de susținerea PSD la alegerile prezidențiale și că ar fi „comic” dacă PSD are „cel mai mic gând” în acest sens.
“Eu cred că, pentru toţi observatorii vieţii politice, ba chiar şi pentru mulţi dintre oamenii obişnuiţi, care nu fac aşa o pasiune din politică, de un an de zile e limpede că PSD nu are de gând să-şi ţină cuvântul. PSD-ul, postul său oficial de televiziune, diverşi oficiali, foarte importanţi, din jurul domnului Ponta au tot strigat: că-i un partid prea mare ca să poată să lase Preşedinţia altora, că Antonescu e rău, că nu ştiu ce o să se întâmple. Sigur că nu pot fi bănuit chiar de atâta naivitate. Eu însă n-am pus pe primul loc acest lucru, am zis: Bine, domnule, n-o să mă susţină la prezidenţiale, om vedea. Hai, totuşi, să ţinem această majoritate parlamentară, acest guvern. Am fost acuzaţi că nu plecăm de la guvernare cum nu pleacă, vestita vorbă, câinele de la măcelărie. Am înghiţit-o şi pe asta. Dar ca să să mă întrebaţi acuma dacă eu cred că PSD are cel mai mic gând să mă susţină la Preşedinţie e aproape comic. Păi dumneavoastră credeţi?”, a spus Antonescu. În privința rămânerii în USL, președintele PNL a declarat că dacă s-ar pune problema ruperii Uniunii, cauza ar fi că nu se mai poate cauționa „ceva ce nu mai este USL, ci este un fel de PSD lăbărțat.” Dar, a mai subliniat Antonescu, PNL va rămâne în USL, chiar dacă el nu va fi susținut la prezidențiale. ”Am acceptat chiar o situaţie delicată, în care ce pesedist mai trecea pe la vreun post de televizuune mai dădea, aşa, câte un şut lui Antonescu, dar încercăm să facem ceva, cu Guvernul, cu majoritatea guvernamentală», a menţionat el.