Paul Cambera, consilier în cadrul Consiliului Local Buftea şi cetăţean rezident în cartierul Atârnaţi, atrage atenţia asupra lucrărilor de mântuială în vederea introduce-rii canalizării efectuate de tandemul RAJA Constanţa-Primăria Buftea.
Disperat că se efectuează o lucrare proastă, ai cărei beneficiari sunt locuitorii oraşului Buftea, pus în faţa faptului că Primăria Buftea nu s-a sinchisit să numească un specialist care să supravegheze lucrările, domnul Paul Cambera a ales să se adreseze presei, ca ultim bastion de apărare al normalităţii şi al luptei contra jafului continuu la care Primăria Buftea, primarul Ion Stoica şi viceprimarul Radu Titus Marinescu, doi nepricepuţi la toate, supun de patru ani oraşul Buftea.
Revine astfel întrebarea care pune sub semnul îndoielii coerenţa deciziei de a înlocui un operator privat de apă şi canal, cu un altul, în speţă mazilirea TASM Româ-nia şi aducerea companiei RAJA Constanţa. Dacă Buftea ar fi fost condusă de nişte oameni capabili şi pricepuţi, existau toate condiţiile necesare pentru înfiinţarea unei companii proprii, care să preia, în regie proprie, apa şi canalizarea din Buftea, după care să fi accesat fondurile europene pe care le-a accesat şi RAJA, în vederea mo-dernizării şi realizării infrastructurii necesare. Dar unde nu-i cap, vai de picioare! Asta dacă cuiva i-ar fi păsat cu adevărat de cetăţenii din Buftea şi nu ar fi primat comi-sionul de instalare al unui operator privat,comision care se vorbeşte că s-ar fi împărţit frăţeşte între primarul Ion Stoica şi viceprimarul Radu Titus Marinescu. Astfel, ca-pătă sens şi insistenţa cu care cei doi au promovat aducerea RAJA în Buftea ca fiind cea mai bună soluţie posibilă.
De asemenea, există voci care au reclamat că la canalizare se foloseşte o conductă subdimensionată, cu un diametru de 100-110 milimetri. Jurnalul de Ilfov va în-treprinde o anchetă în vederea desluşirii adevărului în această privinţă, după ce a anunţat organele de control şi disciplină în construcţii, asupra acestei posibile neregu-larităţi.
“Stimaţi cetăţeni, va rog să interveniţi atunci când lucrarea de introducere a canalizării ajunge în dreptul imobilului dumneavoastră, şi să cereţi constructorului ca înainte de a aşeza tubulatura în şanţ, să formeze un pat din nisip, peste care vine conducta. Deasupra conductei, trebuie să existe un alt pat din nisip, peste care se aşează pamânt care SĂ NU FIE NEGRU şi să fie NEAPĂRAT USCAT, pământ de umplutură, în straturi de 30 de centimetri. După realizarea acestui înveliş, acesta se compactează, strat după strat, tot din 30 în 30 de centimetri, conform devizului şi proiectului, aflate la Primăria Buftea.
Stimaţi concetăţeni, vă rog să mă credeţi că am expertiză în ceea ce afirm şi că fac acest apel cu bună credinţă. Lucrările de canalizare se fac pe banii noştri şi în fo-losul nostru, iar durata de viaţă a acesteia trebuie să fie pe un timp îndelungat. Dacă nu se intervine şi nu se respectă normele metodologice de construcţie, aprobate şi avizate, conform proiectului, ne vom trezi că străzile noastre vor arăta după câteva luni de zile aşa cum arată strada Agricultori, de patru ani încoace.
De la începutul lucrării şi până astăzi, constructorul care execută lucrarea de introducere a canalizării în cartierul Atârnaţi din Buftea, a săpat şanţul, în care a arun-cat literalmente conducta, fără ca aceste operaţiuni să fi fost supervizate de către un topometrist. Ba mai mult, în niciuna dintre zile nu a existat vreun topometrist care să asiste la lucrări.
Peste conducta respectivă s-a aruncat direct pământ, fără straturile corespunzătoare din nisip, pământ pus la întâmplare, amestecat cu resturi, pietre, bucăţi de as-falt şi din beton, aşa cum a ieşit din săpătură. Acest amestec necorespunzător a umplut şanţul, după care a fost compactat de mântuială, la nivelul asfaltului, cu un singur utilaj.
Acesta este şi motivul pentru care muncitorilor le-a rămas în fiecare seară motorină neutilizată, pe care au vândut o doritorilor de chilipiruri.”
Paul Cambera, consilier local Buftea, locuitor al cartierului Atârnaţi