În urma apariției în spațiul public a unor informații legate de buna funcționare Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și pentru informarea corectă a publicului larg, reprezentanții Agenției au precizat că, în cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată 98% din fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728.931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024 – 7 aprilie 2025, au fost autorizați la plată 718.395 beneficiari cu o suma totală (avans + plată finală) de 2.303.707.910,31 euro.

”În comparație cu suma totală autorizată la plată în cadrul Campaniei 2023, pentru aceeași perioadă, avem o diferență în plus autorizată în Campania 2024 de 97.451.647,9 euro.  Plățile către beneficiari se efectuează cel mai târziu până la 30 iunie 2025, conform art. 44 alin. (2) pct. a și b din Regulamentul (UE) 2021/2116 care prevede: ”(2) Statele membre se asigură că plățile din cadrul intervențiilor și al măsurilor menționate la art. 65 alin. (2) se fac cel mai devreme la 1 decembrie și cel mai târziu la 30 iunie a anului calendaristic următor”. Totodată, reamintim că pe 4.04.2025, pentru Campania 2024, APIA a efectuat într-o singură zi o plată record, de 804.463.876,87 lei, pentru 509.556 beneficiari ai Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) – sectoarele vegetal și zootehnic.

În cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată în anul 2025, până pe 7.04.2025, au fost depuse 267.861 cereri, cu suprafață realizată de 738.239,61 ha. În comparație cu campania precedentă, aferentă anului 2024, la data de 7.04.2024, erau depuse 14.628 cereri, cu suprafață realizată de 36.988,83 ha.

De asemenea, subliniem faptul că față de 2024 Campania de primire Cereri de plată demarat târziu, respectiv 4.04.2024, în 2025, Campania a demarat cu o lună mai devreme, respectiv 3.03.2025, pentru ca fermierii să-și depună în timp util Cererile de plată și să poată beneficia de adeverințele necesare accesării finanțărilor bancare în condiții avantajoase. Pentru acest lucru APIA a depus un efort administrativ deosebit, ținând cont că începând cu acest an utilizează o aplicație nouă, respectiv aplicația geospațială AGI Online”, au precizat reprezentanții APIA.

Adeverințe, mai devreme

Potrivit sursei citate, eliberarea adeverințelor pentru Campania 2025 a început deja la mijlocul acestei luni (în 2024, primele adeverințe au fost eliberate pe 9 mai).

Plata motorinei

Centrele Județene APIA efectuează, din 7.04.2025, plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 1.10-31.12.2024 (trimestrul IV/2024). Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 138.576.696 lei pentru 17.792 beneficiari cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 68.056.272,931 litri.

”Reamintim că în această perioadă APIA are în derulare mai multe activități importante, ­respectiv:

λ rimirea Cererilor de plată în cadrul Campaniei 2025;

λ fectuarea plăților finale pentru beneficiarii Campaniei 2024 (procent rămas de 2% din fermierii declarați eligibili). Acești fermieri sunt impactați de controale de primăvară pentru care verificările se fac în perioada 15 februarie – 31 martie 2025, iar la acest moment se introduc in sistemul informatic IACS rezultatele controalelor finalizate. De asemenea, există și fermieri cu dosare complexe pentru care instrumentarea necesită timp de analiză și procesare în sistemul informatic, dar și instrumentarea de plăți necuvenite pe campaniile anterioare (nu se poate plăti campania curentă până nu se gestionează eventualele plăți necuvenite pentru campaniile anterioare);

λ utorizarea la plată a celor 8.321 cereri depuse pentru acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, pentru un număr de aproximativ 840.000 animale. Plata se va efectua de APIA până pe 30.04.2025;

λ rimirea Cererilor de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025 este în plină desfășurare la Centrele Județene APIA, ­respectiv la Centrul APIA Municipiul București; 

λ izarea carnetelor de rentă viageră de către rentieri pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.750