În timpul somnului pot să apară o serie de tulburări respiratorii care pun viaţa în pericol. Specialiştii avertizează că în România, aproximativ 6% dintre adulţi şi 3% dintre copii şi adolescenţi se pot sufoca dormind. Sindromul de apnee de tip obstructiv (pauzele respiratorii repetate însoţite de sforăit, insomnie, oboseală şi dureri de cap în ziua următoare, scăderea apetitului sexual) este întâlnit la peste un milion de adulţi din ţara noastră. Pentru a veni sprijinul suferinzilor din lumea întreagă, experţii Asociaţiei Internaţionale de Medicină prin Somn organizează în fiecare an, Ziua Internaţională a Somnului. 

În 2013, lumea întreagă a celebrat Ziua Somnului, vineri, pe 15 martie. Cu acest prilej, Societatea Română de Pneumologie, prin intermediul Secţiunii de Somnologie, a organizat Ziua Uşilor Deschise în toate laboratoarele de somnologie din ţară. În toate centrele de profil au avut loc evenimente prin intermediul cărora au fost dezbătute probleme importante legate de somn. Desfăşurată sub sloganul „Cine doarme bine, îmbătrâneşte sănătos”, Ziua Somnului 2013, a atras atenţia asupra tulburărilor de somn înregistrate cu precădere la vârstnici. Întreruperile respiratorii din timpul somnului pot fi fatale. 

Avem 80 de laboratoare  de somnologie

O treime din viaţă ne-o petrecem dormind. Potrivit medicilor, un somn bun este posibil la orice vârstă, iar acest lucru are o importanţă vitală pentru starea generală de sănătate. Din fericire, multe din problemele legate de somn pot fi prevenite sau tratate, însă, pe plan mondial, mai puţin de o treime dintre cei ce se confruntă cu tulburări respiratorii merg la medic şi cer ajutor specializat. Asta, în condiţiile în care sindromul de apnee de tip obstructiv poate fi depistat şi tratat cu succes. 

În România, la momentul actual există peste 80 de laboratoare sau puncte de înregistrare somnografică. Aici se testează calitatea somnului şi, ulterior, se poate aplica tratamentul corespunzător. Unul dintre aceste centre se află la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti – în şos. Viilor nr. 90, sector 5. „Somnologia este o competenţă, o supraspecializare care, tradiţional, a fost omologată în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. Motivele recunoaşterii acestei supraspecializări ţin de patologia importantă pe care o acoperă, de faptul că salvează vieţi, de contribuţia pe care o are la reluarea vieţii profesionale şi sociale a pacienţilor care, suferind de tulburări în somn, pot deveni o problemă serioasă pentru comunitate şi pentru propria familie”, atenţionează prof. dr. Florin Mihălţan (foto medalion), preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie. Având în vedere progresele constante ale medicilor care activează în domeniu şi care salvează tot mai multe vieţi, se estimează o extindere a reţelei laboratoarelor de somnologie, cu 10-15% în fiecare an. 

Așa vei avea un somn de calitate!

 

  •  Stabileşte-ţi o oră de culcare şi una de trezire,
  •  Nu dormi mai mult de 45 de minute în cursul zilei,
  •  Evită consumul de alcool cu 4 ore înainte de culcare şi nu fuma,
  •  Renunţă la cafeină (cafea, ceai, sucuri, ciocolată) cu 6 ore înainte de culcare, 
  •  Nu consuma alimente care se digeră greu, condi­mentate sau foarte dulci cu 4 ore înainte de culcare, 
  •  Desfăşoară activităţi sportive în mod regulat, însă nu cu puţin timp înainte de somn, 
  •  Dormi într-un pat confortabil. Nu folosi patul în care dormi drept birou de lucru, 
  •  Aeriseşte camera şi menţine temperatura confortabilă pentru somn, 
  •  Elimină sursele de zgomot şi redu lumina.

 

Remedii care-ţi calmează creierul şi îţi îmbunătăţesc respiraţia

Ceaiul de Valeriană – o cană consumată dimineaţa şi una seara, înainte de culcare; este benefic mai ales dacă ai fumat, 

Ceaiul de Muşeţel – bea o cană de ceai dimineaţa şi una seara  

Ceaiul de Floarea pasiunii – o cană consumată dimineaţa, una seara, înainte să mergi la culcare. Toate aceste plante acţionează asupra unor receptori ai creierului şi au uşoare efecte sedative. Ele constituie unele dintre cele mai eficiente tratamente naturale şi pentru eliberarea căilor respiratorii. 

Băi calde – în fiecare seară, fă-ţi o baie de 20 de minute cu apă caldă. Îţi relaxează musculatura, îţi îmbunătăţesc circulaţia sanguină şi te ajută să respiri mai bine în timpul somnului.

9 pași spre un somn odihnitor la copii 

1. Trimite copilul la culcare la aceeași oră în fiecare seară, de preferat înainte de ora 21:00; 

2. Stabilește-i un program de somn conform vârstei,

3. Amenajează-i dormitorul astfel încât să-l îmbie la somn – să fie întuneric, răcoare și liniște,

4. Încurajează-l să adoarmă singur;

5. Evită lumina puternică înainte de somn și în timpul nopţii și crește-i expunerea la lumină dimineaţa;

6. Nu-i da alimente greu de digerabile și nu-l pune să facă exerciţii fizice cu puţin timp înainte de culcare; 

7. Nu-l lăsa să folosească electronicele, inclusiv televizorul, computerul și telefonul înainte să adoarmă; 

8. Nu-i da ciocolată și băuturi răcoritoare pe bază de cofeină cu minim 6 ore înainte să se culce;

9. Întocmește-i un program zilnic, care să includă mese regulate.