Deţinătorii de paşapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informaţi că le expiră paşaportul, cu una până la trei luni înainte.

Începând de miercuri, 7 martie, cu sprijinul Companiei Naționale Imprimeria Română, va deveni funcțional sistemul de notificare a cetățenilor români cu privire la faptul că urmează să le expire pașaportul, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

Prin acelaşi mesaj, cetăţenii vor fi încurajaţi să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de aşteptare din perioada de vară.

Textul mesajului va fi: „Paşaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programaţi-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel naţional, va figura ca semnatar D.G. Paşapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul  PAȘAPOARTE.

De asemenea, în luna martie, vor primi un SMS de notificare cetăţenii cărora le-a expirat paşaportul în ultimele 6 luni. Sistemul informatic a fost pus la dispoziţie de integratorul proiectului Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-Pass, Compania Naţională Imprimeria Naţională, în urma unei proceduri de achiziţie derulată prin SEAP.