Coronavirusul poate duce la complicații care cauzează decesul. Cele mai predispuse la complicații precum stopul cardiorespirator sau pneumonia bilaterală atipică sunt persoanele cu vârste peste 65 de ani și cei care au suferințe cardiorespiratorii, pulmonare, diabet, hipertensiune arterială sau boli autoimune. În consecință, medicii ne sfătuiesc să nu petrecem Paștele cu vârstnicii, chiar dacă ne sunt părinți sau bunici, și nici cu membrii familiei care au afecțiuni cronice.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 495, ediția print

Nu petreceți Paștele împreună! Toți vârstnicii trebuie izolați! Acesta este sfatul pe care ni-l dă prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie pentru a trece cu bine de perioada Sărbătorilor.

“Ar fi bine să găsim soluții la nivelul fiecărei familii, astfel încât să putem să îi izolăm ca să îi protejăm, fie în propria locuință, dacă locuiesc separat, iar dacă nu locuiesc separat e bine să găsim o cameră destinată în locuință și să încercăm să respectăm cu mare strictețe regulile de igienă individuală care previn transmiterea acestei boli. De asemenea, nu este recomandată ieșirea acestor persoane, deplasarea în zone comerciale, chiar dacă nu mai sunt așa de aglomerate. Totuși, sunt populate și prezintă un risc de transmitere a infecției. Atunci este bine să le furnizăm alimentele, medicamentele și alte lucruri de strictă necesitate. Sau, dacă discutăm despre autoritățile locale, ideal ar fi să identifice aceste persoane care sunt singure, de exemplu, și să încerce să le ofere un ajutor în mod regulat. Este contraindicat să fie vizitați de ceilalți membri ai familiei, pentru că unul dintre ei poate să fie bolnav, să fie în perioada de incubație, dar să transmită boala. Atunci, vă dați seama că automat și persoanele vârstnice vor fi infectate. Am încercat să explic tuturor în această perioadă, mai ales că se apropie Sărbătorile de Paște, ca în special în timpul sărbătorilor să evite acest lucru. Să sărbătorească Paștele împreună e total contraindicat pentru că acest lucru va duce, la o săptămână după Sărbătorile de Paști, la apariția unui mare număr de cazuri, mai ales în rândul acestei categorii. Lucrul acesta trebuie abordat cu mare grijă. Trebuie sistate contactele sociale, mai ales cu persoanele vârstnice. În general, trebuie evitate, dar mai ales cu persoanele vârstnice sau cu persoane care au și alte afecțiuni cronice”, a spus prof. Rafila, citat de rfi.ro.