Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis, astăzi, două avertizări de precipitaţii abundente şi răcire accentuată a vremii, ca urmare a unui ciclon trans-balcanic care va traversa România în următoarele zile.
„Din această noapte, de la ora 04.00 şi până vineri, la ora 10.00, a fost emis un cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 litri pe metrul pătrat, iar izolat vor fi chiar şi 40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50-55 km/h. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de până la 80-90 de km/h, viscolind ninsoarea”, a declarat pentru Mediafax, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu al ANM.
De miercuri dimineaţă, de la ora 09.00, până vineri la ora 06.00, ANM a instituit alertă Cod Portocaliu de ninsori abundente şi local viscolite în zona montană. Iniţial vor fi afectate zonele montane din vest şi sud-vest, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, iar fenomentele meteo extreme se vor muta apoi în est, cuprinzând Carpaţii Orientali şi de Curbură.
Judeţele care se vor afla sub incidenţa codului portocaliu sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Suceava. Majoritatea celorlalte zone ale ţării, inclusiv Capitala, se vor afla sub avertizare Cod Galben de precipitaţii.
Administraţia Naţională de Meteorologie mai precizează că vremea se va îndrepta din weekend, iar de săptămâna viitoare temperaturile vor fi în creştere.