Deşi valorile termice, în special cele din cursul nopţii, vor fi în creştere, în cursul zilei de joi şi vineri vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea regiunilor, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, care aminteşte faptul că avertizarea meteo emisă în data de 30 ianuarie îşi menţine valabilitatea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -14 şi -4 grade, iar cele minime între -20 şi -10 grade, mai coborâte în depresiuni şi în nordul Moldovei, dar şimai ridicate pe litoral. Cerul va fi mai mult noros. Va ninge în general slab în sudul Banatului şi în Oltenia, local în Muntenia şi pe arii restrânse în Dobrogea. În restul ţării vor fi doar ninsori slabe, izolate. Vântul va fi moderat, cu intensificări locale, temporare în sud, cu viteze de până la 40…50 km/h, iar la munte va sufla tare, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului. La Bucureşti, vremea va fi încă geroasă, mai ales dimineaţa. Cerul va fi noros, trecător va ninge slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -10 grade, iar cea minimă va fi de -13…-12 grade.