Performerii olimpiadelor școlare aflați în ultimul an de liceu susțin, an de an, examenul de bacalaureat anticipat, față de colegii lor din aceleași „leat”. Probele se desfășoară la nivel național, într-un singur centru de examen. Anul acesta, ca loc de desfășurare a „Bacului Olimpicilor” a fost aleasă comuna Ciolpani, din județul Ilfov, unde elita națională și internațională a elevilor români a trecut prin „furcile caudine” ale acestui concurs.
Alături de elevii olimpici de la disciplinele teoretice, la examen participă și sportivii care au obținut performanțe deosebite la nivel național și internațional și care s-au clasat pe primele 3 locuri, în competițiile respective. Așadar, se poate spune că Ciolpanii au fost, timp de două săptămâni, locul în care s-au găsit, laolaltă, cele mai strălucite minți ale adolescenților români și cei mai talentați juniori ai sportului românesc. Subiectele de examen au același grad de dificultate cu subiectele din sesiunea obișnuită. Olimpicii la una dintre disciplinele de examen echivalează proba și nu o mai susțin, primind nota 10, din oficiu. Unicul motiv pentru care se organizează acest concurs separat îl constituie faptul că, „unii dintre copii, cum ar fi sportivii, au competiții în perioada Bac-ului obișnuit, iar ceilalți olimpici vor să se înscrie la universități din străinătate, la care înscrierile se fac mai devreme și le trebuie diploma de bacalaureat”, ne-a precizat prof. Elena Stan, directorul Școlii gimnaziale nr. 1, din Ciolpani.
196 înscriși, 182 admiși!
La Bacul olimpicilor s-au înscris 196 de candidați, din care unul s-a retras, doar 195 participând la examen. Unicul olimpic ilfovean este un elev, sportiv, de la Liceul „Doamna Chiajna”, din localitatea cu același nume. Printre „vedetele” din domeniul sportului s-a numărat și Larisa Iordache, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană. Elevii au fost supravegheați de 43 de profesori ilfoveni, iar comisiile de corectare a lucrărilor au fost alcătuite, una, din 32 de cadre didactice, iar cealaltă din 6 profesori.
Din cei 195 de olimpici „aliniați la start”, 182 au fost declarați admiși, iar 13 – respinși. Au fost înregistrate și două medii de 10. Cum era de așteptat, au existat multe medii cu note mari, mai ales din partea olimpicilor la disciplinele teoretice. Din păcate, din rândurile sportivilor au făcut parte cei 13 care s-au „accidentat”, fiind respinși. Rămâne ca, în sesiunea din toamnă, aceștia să încerce să-și depășească limitele și să treacă cu bine „linia de sosire”.