Devine din ce în ce mai clar că Executivul continuă să se bâlbâie când e vorba de făcut o privatizare. După circoteca cu Oltchim și Dan Diaconescu, se pare că urmează una la fel de lucrativă. Mai precis, privatizarea CFR Marfă. Care CFR Marfă a fost supusă, de-a lungul vremii la tot felul de perversiuni de către directorii care s-au perindat pe la conducerea lui. Mai exact, s-a furat pe ruptelea. În mai toată lumea, transportul feroviar de marfă este rentabil. E adevărat că este, în mare, parte privatizat, tocmai pentru că statul s-a dovedit, de-a lungul vremii cel mai prost manager. Acum, după aducerea în pragul falimentului, ne-a venit și nouă mintea cea de pe urmă. Numai că, în urma întocmirii caietului de sarcini, termenul pentru depunerea ofertelor a fost cam scurt, după cum s-au plâns potențialii investitori. Chiar dacă termenul respectiv a fost prelungit până pe 8 mai. În fine, cert este că cei trei crai, OmniTrax, Grup Feroviar Român și Donau Finanz GmbH s-au prezentat cu acte incomplete. Și au fost respinși. Astfel că licitația se va relua după modificarea caietului de sarcini. O modificare importantă este cea care prevede scăderea nivelului cifrei de afaceri a ofertanților de 5 ori, de la 100 de milioane de euro la doar 20. Doar-doar or mai apărea oareșcari pețitori. Totuși, cifra de pornire a rămas la 180 de milioane de coco. Așteptăm cu interes și runda a doua. Dacă va fi, iarăși, un fiasco, propun să se apeleze la marele privatizator Dan. Dan Diaconescu. Nu de alta, dar este un băiat prezentabil. Și are un zâmbet cuceritor. Altfel, Doamne ferește, rămâne fata mare nemăritată. Sau, cineva, persoană importantă, nu spui cine, așteaptă un Făt-Frumos, călare pe un cal alb, s-o ia pe biata fată din milă? Adică pe daiboj?