Până și bolnavii au ajuns cu statul în instanță. Nemulțumiți că le sunt încălcate drepturile la sănătate, membrii Alianței Pacienților Cronici din România (APCR) au dat în judecată statul român. În luna mai, au fost înaintate trei procese. “Au trecut șase ani, peste 2.000 de zile, de când ne luptăm cu bolile noastre și pierdem război după război, pentru că nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi șanse reale la viață. Sunt șase ani de când discutăm cu autoritățile, de când tragem semnale de alarmă și tot atâția ani de când autoritățile au ales să ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanță să-și îndrepte atenția către noi și să ne răspundă solicitărilor noastre de a avea acces la medicamente de ultimă generație”, spune Cezar Irimia, președintele APCR. Aceasta este prima acțiune de chemare în judecată a autorităților statului de către pacienții români. APCR este formată din cinci asociații ale bolnavilor cronici: Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Fundația “Speranța Diabeticilor” Turda, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România și Asociația Națională a Hemofilicilor din România.