Pe17 mai 2025 s-a desfășurat la Căminul Cultural din Brănești, Ilfov cea de-a cincea ediție a Concursului-Festival Regional de Muzică „Euterpe“, înscris în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Regionale și Interjudețene (C.P.E.E.R.I.) al Ministerului Educației și Cercetării la poziția 1159 (fără finanțare) având participanți din toate sectoarele Bucureștiului, din 20 de localități ale județului Ilfov și școli din județele Dâmbovița, Giurgiu, Călărași și Brașov.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 755, ediția print

Conceptul proiectului este concurs-festival de muzică ce are ca scop promovarea elevilor talentați, dar care nu studiază la o școală sau liceu de muzică, la cluburi sau palate ale copiilor, încurajarea elevilor emotivi de a urca pe scenă și valorificarea potențialului artistic al acestora sub coordonarea și îndrumarea profesorilor de educație muzicală de la clasă. Concursul-festival se desfășoară pe categorii de muzică vocală ușoară, clasică, populară, religioasă, instrumentală și vocal-instrumentală și pe secțiuni de vârstă de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a.
Echipa de desfășurare și organizare a concursului a fost și de data aceasta la înălțime, totul desfășurându-se la superlativ. Parteneri instituționali au fost, ca în fiecare an, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Parohia ”Sf. Nicolae” din Brănești. ”Pentru a realiza un proiect de o asemenea anvergură (peste 400 de concurenți, 80 profesori coordonatori, peste 70 de profesori și elevi voluntari din partea organizatorilor) trebuie să ai o echipă de oameni pasionați și dăruiți, așa cum sunt cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1 Brănești, alături de copiii minunați de la toate clasele de gimnaziu. Ne bucurăm să vedem o participare din ce în ce mai numeroasă cu fiecare ediție. Anul acesta au fost înscrise în concurs 120 de momente, concurenții participând la toate secțiunile și categoriile de vârstă. Doresc să menționez importanța sponsorilor care au contribuit financiar sau cu produse pentru a le aduce copiilor un zâmbet și o răsplată a muncii lor. Aceștia sunt: «Studio casa», prin Nicoleta Iugulescu, «Ibbco Company SRL», prin Kamal Saba, «Flowers by Meri Trăistaru», Restaurant «Casa Veldoni» și alți oameni cu inimă mare care au dorit să își păstreze anonimatul. Fără ajutorul lor, toate acestea nu ar fi fost posibile”, ne-a declarat Nicoleta Tone, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Brănești.
Talent răsplătit pe măsură
Marele trofeu «EUTERPE» al ediției a cincea a fost câștigat anul acesta de eleva Barbu Ingrid Maria de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Bragadiru sub coordonarea doamnei profesoare Mihuț Diana, care a impresionat juriul cu piesa «Mama». Coordonator și inițiator al acestui proiect, prof. metodist de educație muzicală în cadrul I.S.J. Ilfov, Ilie Iustina Daniela ne-a declarat꞉ ”Doresc să felicit concurenții, profesorii coordonatori ai acestora, părinții și pe toți cei care îi susțin în acest parcurs muzical. Este minunat să ai alături o echipă formată din oameni cu suflet mare, care au făcut eforturi pentru a ajuta la organizarea și desfășurarea celui mai frumos proiect al nostru, un director care să te susțină în tot ceea ce îți propui și împreună ne dorim să ducem acest Concurs-Festival la următorul nivel, cel național”.
































