Alegerea unei cariere nu mai este, de mult, un moment izolat din viața unui elev, ci un proces complex, influențat de emoții, presiune socială, acces la informație și contextul familial. Într-o lume a schimbărilor rapide și a tehnologiei, elevii se află adesea în fața unei pânze uriașe de opțiuni, dar fără o direcție clară. Știu ce meserii există, dar au nevoie de sprijin pentru a înțelege cine sunt ei cu adevărat și ce li se potrivește.

Proiectul ”ConsEDU – Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei” (cod MySMIS 339374), finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și derulat de Ministerul Educației, propune o schimbare profundă de paradigmă: trecerea de la orientarea punctuală la un sistem continuu, integrat și centrat pe elev. Obiectivul general al ConsEDU este îmbunătățirea calității serviciilor de consiliere și orientare în carieră în învățământul primar, gimnazial și liceal, prin alinierea acestora la bune practici europene, la nevoile reale ale elevilor și la tendințele actuale ale pieței muncii. ConsEDU nu este doar o inițiativă teoretică, ci un ansamblu de acțiuni aplicate direct în comunitățile școlare. În cadrul proiectului sunt prevăzute activități care implică unitățile de învățământ preuniversitar, structurile de suport educațional și actorii relevanți de la nivel local.

Acest mecanism complex include:

– Activități de pilotare și colectare de date pentru a înțelege realitatea din fiecare școală;

– Aplicarea de instrumente specifice consilierii și orientării carierei;

– Derularea de sesiuni de informare, consiliere și mentorat adaptate tinerilor;

– Dezvoltarea și testarea unor resurse educaționale și digitale dedicate, gata să extindă accesul la ghidaj dincolo de spațiul fizic al clasei.

”Whole-school approach”. O școală întreagă pentru un singur elev

Un element-cheie și profund transformațional al proiectului este pilotarea unor modele de intervenție de tip „whole-school approach” (abordarea întregii școli). Cu alte cuvinte, consilierea nu mai este privită ca o responsabilitate a unui singur actor, ci devine o misiune comună.

Pentru regiunile cu o dinamică școlară accelerată și o diversitate mare a nevoilor – așa cum este și cazul județului Ilfov -, acest model integrat devine un punct esențial de echilibru, eficiență și sprijin, aducând beneficii durabile elevilor, părinților și comunităților școlare deopotrivă.

De la informație la înțelegere prin digitalizare și infrastructură

Un aspect esențial subliniat de proiect este trecerea de la simpla informare la înțelegere ghidată. Informația brută, fără procesare, generează adesea confuzie sau anxietate decizională. În schimb, informația integrată în consiliere generează o direcție clară, ajutându-i pe elevi să își exploreze interesele, valorile și compatibilitatea cu piața muncii actuală.

Pentru a susține această viziune modernă, proiectul urmărește:

– Formarea personalului implicat în consilierea și orientarea carierei (profesorii consilieri și diriginții).

– Dezvoltarea unei platforme digitale integrate care să ofere evaluări online, recomandări personalizate și trasee educaționale explicate clar.

– Dotarea unităților de învățământ cu kituri și instrumente moderne de consiliere, asigurând suportul logistic necesar specialiștilor.

Proiectul ”ConsEDU – Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei” – este un pas strategic către un sistem educațional modern, conectat la realitatea economică și socială. Dincolo de instrumente, teste sau platforme digitale, miza reală este transformarea incertitudinii în claritate și a presiunii în alegere conștientă.

Articol realizat de Rotboșean Lospa Lazarina, expert consilier COC – EduCons