Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la începutul acestei săptămâni, că, după demisia Guvernului Ponta, coaliţia PSD-UNPR-ALDE nu a mai funcţionat, fiecare partid având poziţii diferite, însă va propune ca, la nivel de „alianţă”, foștii parteneri să suţină în Parlament măsurile din timpul guvernării lor.
„Nu vă ascund, am un, hai să spunem, sentiment de inconfort. Am fost într-un fel obligaţi să luăm o atitudine singuri, constatând demisia Guvernului. Ulterior am văzut că, coaliţia noastră nu mai funcţionează, că fiecare a încercat să‑și găsească o anumită poziţionare”, a spus Tăriceanu, întrebat despre relaţiile dintre PSD, UNPR și ALDE. La rândul său, copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a spus că, deși foștii conservatori au fost tot timpul consecvenţi în relaţia cu PSD, evenimentele recente au poziţionat partidele diferit. „La momentul la care vorbim, suntem pe poziţii diametral opuse”, a spus Constantin.
Propunerea ALDE este ca foștii parteneri de guvernare să funcţioneze acum ca o „alianţă” în Parlament, pentru susţinerea măsurilor din timpul guvernării Ponta. Tăriceanu a precizat că „interesul” ALDE este punerea în aplicare a programului de guvernare cu care Victor Ponta a condus România în ultimii ani și să se asigure că nu există schimbări de poziţie.
„Propunerea pe care eu o voi face în cadrul alianţei – pentru că, coaliţia se referă la actul de guvernare – este aceea de a ne menţine aceeași poziţie, împreună, solidari, pe măsurile care s-au luat și pe care nu vrem să le vedem anulate”, a spus Tăriceanu. El a precizat că va discuta acest lucru cu liderii PSD și UNPR, însă nu a fost stabilită încă o dată pentru această ședinţă. „Dacă o să avem o discuţie în zilele următoare, o să le facem cunoscut colegilor acest punct de vedere, luăm act de ce vrea fiecare”, a mai spus Tăriceanu.