Căutând mereu lucrurile simple, venite din dragoste și binecuvântate de Dumnezeu, monahii Mănăstirii Sitaru fac tot ce le stă în putință pentru ca bucuria ajutorului să fie resimțită din plin, de toți oamenii, indiferent de statutul lor social și de posibilitățile materiale de care dispun.
Clericii Mănăstirii Sitaru și-au făcut un obicei din a vizita oamenii din comunitate pentru a le oferi spirijin spiritual și material. Fără să mai stea pe gânduri, observând greutățile care apasă pe umerii famiilor numeroase, în care copiii au renunțat sau sunt la un pas de a abandona școala pentru că nu au cu ce să se încalțe, cu ce să se îmbrace, nu au ghiozdane și nici rechizite, mănâncă o singură dată pe zi, văzând mulți bătrâni singuri și neajutorați, bolnavi care nu au acces la medicamentele salvatoare, au început să facă lucruri mari și minunate pentru aceste suflete. Le oferă periodic pachete cu alimente, copiilor le asigură toate cele necesare pentru școală, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte lucruri care le aduc bucurie și le fac viața mai ușoară și mai frumoasă.
Sprijin pentru familiile greu încercate de neputințe
În preajma praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, asemeni întemeietorilor bisericii creștine, monahii Mănăstirii Sitaru au săvârșit, din nou, o serie de fapte bune, bineplăcute lui Dumnezeu. ”Înainte și după prăznuirea Sfinților Împărați Constantin și maica sa Elena, a rânduit Milostivul Dumnezeu să cercetăm două comunități parohiale din vecinătatea mănăstirii. Mai întâi, am mers la Sitaru, satul cu nume de pasăre rară, loc binecuvântat, legat de însăși existența schitului din pădure, unde se cinstește ierarhul Mirelor Lichiei, Svetlii Nicolae cel cu bun chip. Parohia este păstorită cu vrednicie de pr. Petruș Boboc, care în ultimii ani s-a implicat în multe activități, iar roada ostenelilor aduce bucurie în inimile celor care calcă pragul bisericii și trăiesc în comuniunea de sfințenie. După prăznuirea Celor întocmai cu Apostolii, drumul nostru s-a oprit în localitatea Netezești, păstorită cu râvnă și conștiința unei îndelungate slujiri de pr. Tudor Rizea.
Ne-au întâmpinat, deopotrivă, bătrâni și copii, oameni de diferite vârste, trecuți prin încercările vieții, fiecare după a sa măsură. Micuții s-au uitat curioși în punga cu bunătăți, despre care știu că este doar a lor.
Cei mari, aidoma celor mici, ne-au lăsat să înțelegem printre lacrimi sau zâmbete că mare le este bucuria de a fi cercetați, de a fi întrebați de ale vieții sau ale zilei, că omenia și vorba bună, măcar pentru câteva clipe, valorează mai mult ca orice. Și, din milă plină de iubire a Bunului Dumnezeu, alți doi școlari de la unitățile de învățământ din localitățile Grădiștea și Nuci au primit garderobă de sezon, ghiozdane, rechizite și alte daruri, menite să le întărească dorința de a merge la școală”, a spus părintele Hrisostom Iorgulescu, coordonatorul evenimentelor culturale, educaționale și sociale derulate de Mănăstirea Sitaru.
Părintele Hrisostom Iorgulescu: ”Nu există iubire fără fapte”
Părintele Hrisostom a ținut să le mulțumească acelor oameni frumoși și valoroși care le-au fost aproape clericilor în drumul lor către cei greu încercați de astfel de neputințe. ”Așadar mână de la mână, gând la gând, bucurie și iarăși bucurie pentru o faptă bună, toate, împreună adunate, zidesc lucrarea de slujire a aproapelui în lume și întăresc înțelegerea că nu există iubire fără fapte. Vă mulțumim tuturor pentru ajutor și implicare! Mulțumim părinților parohi Tudor Rizea și Petrus Boboc, doamnelor profesori Victoria Titiluc, Daniela Andreescu și Liliana Pantoianu, pentru frumoasa și continua colaborare! Mulțumim echipei de voluntari: Andreea și George, Sebastian și Paula, Omar, Bogdan și Teodor, pentru răbdarea, dragostea și osteneala arătate! Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, a mai spus părintele Hrisostom Iorgulescu. Iar misiunea călugărilor Mănăstirii Sitaru nu se oprește aici. Considerând că mai au multe de împlinit, clericii vor continua să susțină și să redea speranța oamenilor nevoiași de la sate.