• ANT își propune să salveze cât mai mulți români condamnați la moarte din cauza bolilor necruțătoare

  • Specialiștii oferă informații prin care să sensibilizeze potențialii donatori și familiile acestora

Agenția Națională de Transplant (ANT) a lansat mați, 25 februarie,  campania națională de promovare a donărANT ii de organe și țesuturi, intitulată ”Cadoul Vieții”. Evenimentul găzduit de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD) din București, a reunit oficialități, medici specializați în transplant, pacienți care au fost salvați prin transplant, familiile acestora și jurnaliști.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 743, ediția print

Scopul acestei inițiative este creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației privind importanța donării de organe. În prezent, peste 3.000 de pacienți se află pe listele de așteptare pentru un transplant, dintre care 6 copii au nevoie urgentă de un transplant hepatic și 28 de un transplant renal. Potrivit datelor Agenției Naționale de Transplant, numărul procedurilor de transplant realizate în ultimii ani este în creștere, dar insuficient pentru a acoperi necesarul. Iată statisticile!

  • În anul 2022 – 314 transplanturi (230 rinichi, 75 ficat, 7 cord, 2 plămâni). 19 dintre acestea au fost efectuate la copii.
  • În anul 2023 – 325 transplanturi (219 rinichi, 94 ficat, 11 cord, 1 plămân), din care 17 au fost pediatrice.
  • Din anul 2024 și până în prezent – 243 transplanturi (167 rinichi, 74 ficat, 1 cord, 1 plămân). 12 au fost realizate copiilor.
  • Guenadiy Vatacki, director executiv ANT: ”Trebuie să extindem rețeaua de transplant la nivel național”

”Ne aflăm într-un moment crucial în care trebuie să prioritizăm creșterea numărului de donatori și să extindem rețeaua de transplant la nivel național. Prin campania ”Cadoul Vieții” ne dorim să informăm și să sensibilizăm populația cu privire la importanța acestui gest altruist, care poate salva vieți”, a spus dr. Guenadiy Vatacki, directorul executiv al ANT care, astfel a evidențiat nevoia creșterii numărului de donatori și extinderea rețelei de transplant la nivel național. Și Ministerul Sănătății s-a alăturat campaniei ANT. ”Transplantul de organe nu este doar un act medical, ci un simbol al solidarității umane. Lista de așteptare pentru transplant numără peste 3.000 de persoane, iar numărul donatorilor este insuficient. Este esențial să creștem transparența procesului și să consolidăm încrederea publicului. Prin această campanie, ne dorim să aducem o schimbare reală în percepția și acceptarea donării de organe”, a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila. Ministrul a pus accent pe  necesitatea consolidării încrederii publicului în procesul de transplant. La rândul său, prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMFCD, a explicat că această campanie este un pas important pentru informarea și convingerea publicului asupra actului de donare. ”Sper ca această inițiativă să insufle mai multă forță și putere de convingere societății românești în ceea ce privește luarea unor decizii grele, dar salvatoare”, a spus profesorul Jinga.

Cristian Lupașcu: ”Vrem să nu mai lăsăm pacienți să moară pe lista de așteptare”

De altfel, toți medicii implicați în activitatea de transplant au ținut să evidențieze necesitatea creșterii numărului de donatori și îmbunătățirea infrastructurii pentru realizarea transplanturilor. ”Principala problemă cu care ne confruntăm este acest număr insuficient de organe cadaverice pentru transplant. Ținta noastră finală este să nu mai lăsăm pacienți să moară pe lista de așteptare”, a spus dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii de Chirurgie Generală a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Pentru că empatia și sprijinul familiilor donatorilor sunt extrem de importante, dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, a vorbit despre necesitatea unei comunicări eficiente în aceste momente dificile. ”Transplantul de organe este un act de solidaritate, un act de umanitate. Comunicarea este esențială pentru ca familiile să înțeleagă importanța acestui gest”, a menționat dr. Poiană.

Suntem la coada Europei. Avem doar patru donatori la un milion de locuitori

Comparativ cu alte state europene, România se află încă sub media europeană în ceea ce privește numărul de donatori. În Spania, de exemplu, există aproximativ 50 de donatori la un milion de locuitori, în timp ce în România, acest număr este de aproximativ trei-patru donatori la un milion de locuitori. Creșterea acestui indicator este esențială pentru salvarea mai multor vieți. Campania ”Cadoul Vieții” reprezintă un pas important în schimbarea percepției asupra donării de organe în România. Prin informare, educație și sprijin instituțional, autoritățile și specialiștii în transplant speră să crească numărul de donatori și să ofere o șansă la viață celor aflați pe listele de așteptare. Prin solidaritate și încredere, fiecare dintre noi poate contribui la salvarea unor vieți.

Povestea Timeei, primul copil din România cu transplant hepatic

În octombrie 2000, Timeea Balogh, o fetiță de un an și câteva luni, a devenit primul copil din România care a beneficiat de un transplant hepatic. Intervenția a fost realizată la Institutul Clinic Fundeni de o echipă medicală condusă de prof. univ. dr. Irinel Popescu. Timeea s-a născut cu o afecțiune hepatică gravă, iar transplantul a fost singura ei șansă la viață. Astăzi, Timeea este o tânără sănătoasă, a absolvit facultatea și a devenit mamă. Ea este recunoscătoare echipei medicale care i-a oferit această a doua șansă și subliniază importanța donării de organe: ”Fără acest transplant, nu aș fi fost aici astăzi. Sper ca povestea mea să inspire și alte familii să ia în considerare donarea de organe, pentru a salva vieți”.