Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au revenit în Ilfov, marți, 13 noiembrie și sâmbătă, 17 noiembrie. De data aceasta, medicii și asistenții le-au făcut analize gratuite, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”, localnicilor din comuna Afumați. Beneficiare au fost categoriile sociale defavorizate, în special persoanele neasigurate, informează Basilica.ro.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov N. 429, ediția print

Marți, 13 noiembrie. Grație acestui program, numeroși localnici și-au făcut analize de sânge fără să plătească și fără să fie nevoiți să se deplaseze într-o altă localitate. Specialiștii clinicii Polimed, care au dat curs campaniei de la Afumați, împreună cu voluntarii CMN, au venit până și în întâmpinarea nevoilor persoanelor nedeplasabile, cărora, de asemenea, le-au recoltat analize de sânge. Inițiativa voluntarilor a fost susținută de preoții și oficialitățile locale, dar și de echipele de medici și asistenți ale clinicii Polimed și ale companiei Medist. Sâmbătă, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au revenit în comuna Afumați cu rezultatele analizelor de sânge și cu echipe de medici specialiști care au acordat o serie de consultații medicale gratuite celor investigați marți, precum și altor persoane în nevoie. Medici specialiști în cardiologie, medicină internă, medicină de familie, diabetologie, gastroenterologie, psihiatrie, psihologie, recuperare medicală le-au făcut controale amănunțite afumățenilor și, unde a fost cazul, i-au îndrumat către clinicile de profil pentru investigații suplimentare și stabilirea unor tratamente adecvate. Toți localnicii care au participat la campanie au făcut câte o electrocardio­gramă și ecografii. „Este foarte greu pentru acești oameni, care nu au nici asigurare medicală nici venituri, nu lucrează și nu se pot îngriji de sănătate. Aș putea spune că este o ocazie unică pentru ei pentru a-și verifica starea de sănătate”, a spus Dănuț Prună, coordonatorul grupului de  Voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Programul „Sănătate pentru sate” a fost inițiat de Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Acesta se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Sănătății, în baza unui protocol încheiat între cele două instituții.

Foto: Basilica.ro