În perioada 10-14 aprilie, se desfășoară în Capitală cea de-a doua ediție a Campionatului European de WUSHU Tradițional. Timp de patru zile, vor avea loc competiții de Taolu tradițional și Qingda. Taolu este o combinație de tehnici marțiale și acrobatice executate cu adversari imaginari, similară probei la sol a gimnasticii artistice. Sanda/Qingda presupune o luptă în regim full/light contact. Wushu are peste 400 de stiluri, cu tehnici specifice școlilor tradiționale din China. În lume există aproximativ 1 miliard de practicanți ai acestei arte marțiale.