Pentru localnicii comunei Jilava, duminică, 24 mai, a fost o zi cu adevărat specială. Copiii, părinții și bunicii locului, s-au distrat în voie, ore bune și s-au bucurat de numeroase surprize, oferite cu dragă inimă de edilul Ilie Ionescu și reprezentanții Consiliului Local, la Ziua Comunei.

Ca o gazdă bună, primarul Ilie Ionescu și-a întâmpinat oaspeții, alături de consilierii locali, la ziua festivă, cu bucurie în suflet, gânduri alese și daruri muzicale pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. În zi de sărbătoare, Stadionul Jilava a fost plin până aproape târziu, în noapte. Și cum de la nicio petrecere cu gust nu lipsesc bucatele delicioase, grătarele au sfârâit în neștire. Încă de la primele ore ale petrecerii, orele 14.00, invitații au avut micii, berea, apa și sucurile, la discreție. Iar sunetul inegalabil al muzicii a încins atmosfera. De la mic la mare, tot jilăveanul cu chef de distracție a fredonat, în ton cu artiștii, melodiile lui preferate și a dansat cât l-au ținut puterile.

 Folclorul și muzica ușoară au creat atmosfera perfectă de petrecere 

Pe scena amplasată în inima stadionului, au urcat nume mari ale muzicii autohtone, și nu numai.  De la folcloriști celebri care au îmbinat armonios cântul cu tradițiile minunate ale multor zone din România, până la tineri cu voci calde, dar energizante, ce au transpus iubirea și bucuria pe ritmuri muzicale, îndemnând la dans. Spectacolul oferit de Daniel Iordăchioae, Morris&Vincent, Nestea&Selfie Band, Shiva, Bibi, alias Bianca Lixandru, Denisa Trofin, Claudia Ghițulescu, Elena Merișoreanu, Daniela Gyorfi și Liviu Puștiu a reușită să satisfacă până și cele mai exigente gusturi muzicale. La Ziua Comunei Jilava, toată lumea a mâncat pe săturate și s-a distrat după bunul plac, fără să scoată vreun ban din buzunar. Întreaga cheltuială a fost suportată de autoritățile locale.  

Castelul desprins din basmele cu zâne, bucuria copiilor 

La ceas aniversar, nu au fost uitați nici copiii. Pentru micii petrecăreți, au fost create diverse mijloace de distracție, punându-le la dispoziție mai multe locuri de joacă. Trenulețul și marele tobogan gonflabil au fost nelipsite. Una din principalele atracții ale micuților, a fost castelul gonflabil, desprins parcă din basmele cu zâne. Toate, au fost accesibile copiilor de-o șchioapă.   

“De ziua comunei este și ziua localnicilor din Jilava. Doresc tuturor sărbătoriților un sincer și călduros La mulți ani! Viață lungă și numai de lucruri bune și frumoase, care să le bucure sufletele! Toată lumea trebuie să știe că îmi doresc să rezolvăm tot ceea ce am început. În cel mult patru luni, sper să inaugurăm noua policlinică modernă. Sper ca, în curând, să avem și toate dotările pentru deschiderea grădiniței cu program prelungit din str. Odăi. Și, nu în ultimul rând, îmi doresc ca, în următoarele trei-patru luni, să punem în funcțiune sistemul de alimentare cu apă și de canalizare pe o lungime de 18 km. Iar cea mai plăcută surpriză a momentului este că am reușit să iau un al doilea microbuz, care deservește elevii Școlii nr. 1. Microbuzul va face două ture și sper să fie disponibil în următoarele două săptămâni”, a spus Ilie Ionescu, primarul comunei Jilava, care, la ceas aniversar, s-a aflat în mijlocul localnicilor.