Aproximativ 1.300 de trenuri vor circula zilnic

În contextul unui trafic crescut prilejuit de Sărbătoarea Sf. Maria, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ, capacități (vagoane și trenuri) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcție de disponibilități.

Pentru această perioadă, CFR Călători suplimentează și personalul în marile gări, la casele de bilete, pentru preluarea fluxului de călători și limitează vânzarea biletelor fără loc, astfel încât să se evite supraaglomerarea vagoanelor și suprasolicitarea sistemelor de climatizare. De exemplu în Gara de Nord, în perioada 11-15 august lucrează, zilnic, între 25 și 28 de casieri. Persoane din conducerile sucursalelor din teritoriu și central sunt de serviciu pentru organizare și luare de decizii operative.

Față de graficele zilnice de circulație, pe 15 august 2017 vor circula suplimentar:

  • Un tren InterRegio, Mangalia (plecare 16.50) – Constanța (sosire 18.17/ plecare 18:51) – București Nord (sosire 21.46),
  • Un tren Regio, Cacica (plecare 14.00) – Suceava Nord (sosire 14.49),
  • Două trenuri Regio, Dej – Cluj Napoca,
  • Un tren InteRegio, Dej – Gherla și retur,
  • Un tren InteRegio, Dej – Iva Mică.

Agențiile de voiaj CFR care se află în incinta centrelor comerciale Titan, Carrefour Colentina și Iulius Mall vor fi deschise pe 15 august și vor respecta programului de lucru al acestora, iar restul agențiilor vor fi închise.

În depouri și la reviziile de vagoane se fac verificări suplimentare la instalațiile de climatizare pentru diminuarea și evitarea defectărilor de natură tehnică. Cu toate acestea, pot apărea situații neprevăzute și disfuncționalități la temperaturi extreme de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius.

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul avertizărilor meteo emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România. În caz de nevoie, în unele trenuri și în gări, personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor.

RECOMANDĂRI pentru pasageri, la călătoria cu trenul în condiții de caniculă:

Pentru toți pasagerii și în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale, se recomandă:

  • să aibă o sticlă cu apă;
  • să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
  • dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe imediat personalul de tren.

021.9521 – info CFR

Numerele de telefon de la stațiile CFR  se găsesc la adresa –

https://aplicatii.cfrcalatori.ro/images/pdf/informatiiutile/Informatii_telefonice_statiiCFR.pdf  ; 

021.319.0358 este numărul de telefon al Biroului Relaţii cu Publicul din Gara de Nord, Bucureşti.

Pe pagina http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren puteți introduceţi numărul trenului în căsuţa indicată şi da click pe ”Informații tren”. Obtineţi astfel informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire. Înainte de plecarea la drum informați-vă telefonic pentru date actualizate despre mersul trenului cu care intenționați să călătoriți sau verificați tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro , secțiunea CAMERE WEB.

RESTITUIRE contravaloare bilete:

Pasagerii care și-au cumpărat bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situații de forță majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro  la secțiunea Tarife în țară – https://www.cfrcalatori.ro/ro/tarife-tara/renuntare-calatorie