Inflație negativă, în iunie

Economia românească se confruntă cu o premieră: pentru prima oară în istoria post-decembristă asistăm la o inflație negativă. Preţurile de consum au scăzut, în iunie, cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente și băuturi la 9%, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ, la -1,6%, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, influenţată de ieftinirea alimentelor cu 6,4%, potrivit INS. Faţă de luna precedentă, alimentele s-au ieftinit cu 8,2%, pe când mărfurile nealimentare au fost mai scumpe, în iunie, cu 0,1%, iar serviciile cu 0,2%. Cel mai mult s-au ieftinit cartofii, cu 14,6%, dar și mălaiul (-12%) și laptele de vacă (-11,5%), iar cele mai mici scăderi de preţuri au fost consemnate la vin (-0,1%), bere (-0,9%), cu excepţia produselor de panificaţie, asupra cărora nu s-au resimţit reduceri de preţuri semnificative, având în vedere că pentru acestea era aplicată deja cota redusă de TVA.

 

De la 1 iulie, a crescut salariul minim pe economie

Aproape 1,4 milioane de salariați beneficiază de creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, a anunțat ministrul Muncii Rovana Plumb. „1.388.000 de salariați vor beneficia de creșterea salariului minim pe economie la 1.050 de lei. Din cei 1.388.000 de salariați, 488.000 sunt bugetari și 900.000 sunt din mediul concurențial”, a afirmat Plumb. Este a doua creștere pe 2015, după cea de la 1 ianuarie, când salariul minim a crescut de la 900 la 975 de lei brut pe lună. Următoarea creștere va fi în 2016, până la 1.200 de lei pe lună. Creșterea salariului minim atrage după sine și creșterea valorii punctului de amendă, care ajunge, astfel, la 105 lei.

 

Blue Air reia cursele interne

Compania low-cost Blue Air va relua cursele interne, cu zboruri pe ruta București-Iași și retur, după câţiva ani în care a operat doar curse către destinaţii externe. Noua cursă va avea două frecvenţe pe zi, iar biletele de avion pornesc de la 47,9 euro/segment (cu TVA și taxe incluse), însă locurile sunt limitate, a anunţat compania. „Zborurile interne au reprezentat întotdeauna o pondere foarte mare din totalul solicitărilor primite din partea pasagerilor noștri”, a declarat directorul general al Blue Air, Gheorghe Răcaru. Potrivit acestuia, ruta Iași – București și retur se alătură zborurilor deja disponibile în orarul de iarnă 2015/ 2016, începând cu 25 octombrie, și se va opera cu aeronave Boeing 737. Tariful pentru zborurile interne include un bagaj de mână în limita a 10 kg, un bagaj de cală în limita a 32 kg și un snack pe timpul zborului.

 

Podul Prieteniei a intrat în reparații

Podul peste Dunăre, de la Giurgiu, cunoscut sub denumirea de Podul Prieteniei, a intrat în lucrări de reabilitare, primele efectuate în cei 61 de ani de la darea în folosință, informează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Reprezentanții CNADNR precizează că, odată cu demararea lucrărilor de reabilitare, se circulă pe o singură bandă care este supravegheată, în permanență, de Anteprenor, pentru asigurarea condițiilor de siguranță a circulației. Lucrările de reabilitare urmează a fi finalizate în primul trimestru al anului 2016.