Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) va demara plăţile către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig, companie intrată în faliment, a anunţat vineri instituţia, iar plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

FGA a anunțat, vineri, că a luat act de rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii nr.132/16.02.2017, privind deschiderea procedurii de faliment împotriva societății Carpatica Asig S.A – în faliment.

FGA menționează că sentința a fost emisă de Tribunalul Sibiu Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal și publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4791 din data de 09.03.2017.

”Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, sunt întrunite condițiile pentru ca FGA să poată demara efectuarea plăților către creditorii de asigurări ai Carpatica Asig S.A-în faliment care au dosare aprobate la plată de către Comisia Specială a Fondului. În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv până la data de 08.06.2017 sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, potrivit legii, art 14. alin (1) din Legea nr 213/2015”, mai informează FGA.

De asemenea, conform legii, FGA mai poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună până la data 18.05.2017.

FGA precizează că până la 23 martie 2017, a  primit de la potențialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig S.A. 16.372 de cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA, precum și 11.338 cereri deschidere dosare daună. Fondul a preluat 27.270 dosare de daună de la Carpatica Asig S.A.

Potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig S.A li se amintește că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar către petenții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Potențialii creditori de asigurări ai Carpatica Asig  S.A. pot depune, atât electronic cât și fizic, la sediul FGA, cereri de plată (Anexa 6) sau cereri de deschidere dosare de daună (Anexa 3). Formularele sunt disponibile și online la adresa: http://www.fgaromania.ro/formulare