@ Încă o comoară a patrimoniului vernacular al Munteniei a fost salvată
Monumente Renăscute reconstruiește și restaurează, în Parcul dintre flori din Buftea, ”Casa lui Lișcă”, unul din cele mai emblematice și provocatoare proiecte de până acum ale asociației.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 763, ediția print
”Fără niciun pic de îndoială, va fi cel mai amplu proiect al nostru. Dar nu dezarmăm. Similar proiectului ”Casa Frusina” din Corbeanca, unde peste 250 voluntari au lucrat, și ”La Căsuță, Măgurele – inimă de sat românesc” – casa lui Ilie Micu din Remuș, Frățești, Giurgiu, reconstruită și restaurată în Aluniș, Măgurele, cu peste 300 voluntari care au ajutat, și la Buftea, orice sprijin este binevenit! Istoria nu poate fi păstrată, respectată și transmisă fără ajutorul urmașilor celor care au făurit-o. Ne cerem scuze locuitorilor pentru deranjul creat de șantier!”, a transmis Florin Radu Ștefănescu, președintele fondator al Asociației Monumente Renăscute.
”Casa lui Lișcă” a fost ridicată pe la 1935, în Dărăști – Ilfov, pe un soclu din beton și apoi pe tălpi de stejar. Pereții s-au construit din paiantă, însă ușile sculptate și ornamentica tencuielii fațadei, cuprinzând 7 panouri verticale având în basorelief motive geometrice populare, au înobilat-o fără nicio discuție. Între consolele streașinei au existat panouri octogonale sculptate în stejar având stema heraldică a tuturor județelor României din perioada interbelică – dar, din păcate, ele nu mai există. De altfel, întreaga casă a ajuns în colaps și, pentru salvarea ei, costurile restaurării in situ fiind prohibitive pentru actualii proprietari, s-a decis demolarea bucată cu bucată și relocarea pentru restaurare în Parcul dintre flori, Buftea.
Primăria orașului a apreciat inițiativa cosiderând că nu este vorba doar despre salvarea unei case, ci mai ales despre păstrarea memoriei satului românesc și crearea unui muzeu viu, care să inspire și să educe! ”Prin astfel de proiecte, redescoperim frumusețea simplității și valorile care ne-au definit ca popor”, a transmis primarul Gheorghe Pistol.
