Pelerinajul care urma să aibă loc în Capitală cu prilejul praznicului Sfântului Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște sunt așezate la loc de cinste în Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei, a fost anulat. Anunțul a fost făcut luni, 12 octombrie, de către premierul Ludovic Orban. Prim-ministrul a explicat că s-a impus această decizie din motive de securitate sanitară, în contextul creșterii masive a numărului cazurilor de COVID-19.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 521, ediția print
Biserica Ortodoxă Română cataloghează decizia autorităților ca fiind una care arată un excesiv dispreț față de realitate. „Exerciţiile negative de imaginaţie la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioşi (declaraţi aprioric suspecţi), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităţilor) şi la importanţa prezenţei şi manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare. Lipsa dialogului interinstituţional, a cooptării în reflecţia asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie şi temporară, a unor libertăţi fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experţi în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului şi sănătăţii publice, denunţă un excesiv superior dispreţ faţă de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând şi cu orice consecinţe modificată. Organismul comunitar funcţionează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ şi dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca şi pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum“, spun reprezentanții Patriarhiei Române.
La rândul său, premierul a explicat că speră să găsească înțelegere la reprezentanții Bisericii. „Sunt un om credincios, sunt un om care respect Biserica, întotdeauna am fost alături de proiectele Bisercii. Pe de altă parte, riscul este foarte mare. Să ne gândim la următorul aspect, foarte mulți dintre credincioșii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje, sunt oameni în vârstă care sunt expuși unor riscuri foarte mari. Noi știm cum funcționează. În parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul, în niște condiții pe care nu le putem controla. Riscul de răspândire există, atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi, este foarte greu de asigurat condițiile de distanțare fizică și de protejare a sănătății, cum sunt anumite lucruri care se desfășoară, care pot pune în pericol viața credincioșilor. Eu sunt convins că și în Biserica Ortodoxă există înțelegere pentru această decizie a noastră și îi rog pe credincioși să înțeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea“, a spus premierul Ludovic Orban, la sediul PNL, conform digi24.ro.