Statele membre UE au blocat încă o dată propunerea Comisiei de a prelungi autorizaţia de introducere pe piaţă a erbicidului glifosat cu încă un an, dar executivul UE urmează să aprobe în continuare o reînnoire intermediară până la jumătatea lunii decembrie.
Prelungirea temporară a autorizaţiei de introducere pe piaţă pentru glifosat cu un an a fost propusă de Comisia Europeană, deoarece autorizaţia actuală urmează să expire la jumătatea lunii decembrie, în timp ce reevaluarea substanţei active de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) va deveni disponibilă abia în iulie 2023.
Purtătorul de cuvânt al UE a confirmat că executivul european va trece acum la adoptarea regulamentului care va prelungi perioada de aprobare a glifosatului cu un an, adică până la 15 decembrie 2023. Reprezentanţii statelor membre vor avea apoi şansa de a vota, încă o dată, viitorul glifosatului, pe baza concluziilor evaluării efectuate de agenţia UE pentru substanţe chimice (ECHA) şi Autoritatea pentru Siguranţa Alimentară, care va avea loc la jumătatea anului 2023.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr,627