Dieta dinaintea Paştelui
Sfintele Paști vin cu excese alimentare și multe pahare de alcool. Din păcate, delicioasele bucate tradiționale care vor strânge familia în jurul mesei de sărbători, pe cât sunt de gustoase, pe atât pot fi de nocive dacă nu îți pregătești organismul încă de acum pentru „maratonul” din farfurie din zilele Învierii Domnului. Consumă alimente bogate în vitamine, săruri minerale, fibre și proteine vegetale.
Din dieta premergătoare meselor îmbelșugate prilejuite de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, nu trebuie să-ți lipsească salatele. Sunt bogate în nutrienți și vitamine. Le poți orna foarte frumos cu “trandafiri” din roșii, “flori” din morcovi, ridichi sau castraveți. Ca să-ți pregătești organismul pentru aportul de proteine animale, încearcă să consumi soia. Poți prepara o “fripturică” din soia pe care să o consumi cu legume călite. Sau… ai la dispoziție o gamă vastă de legume pe care să le prepari sub formă de piureuri delicioase, după gustul tău. Nu ar fi rău să încerci și să combini legumele. Cartofii au și ei un rol important în aceste zile. Cu o singură condiție. Să-i gătești fierți sau la cuptor. Pentru că ne mai despart doar câteva zile de marea sărbătoare a Paștelui, când cozonacul va fi desertul vedetă, e bine să introduci în alimentație și dulciurile. Fructele sunt ideale pentru gustările dintre mese. Salate de fructe, mere coapte la cuptor etc. Dacă timpul îți permite, poți să-ți prepari acasă și alte delicii de post. Halvaua de casă, ciocolata de post, diverse prăjituri sau dulceața de fructe sunt ideale pentru această perioadă.
Meniul ultimelor zile dinaintea Paştelui
Prima zi
La micul dejun – O felie de pâine cu pateu vegetal și o ceașcă de ceai verde.
Prima gustare – O banană .
La prânz – O supă de legume, un piure de cartofi și o salată de crudități.
A doua gustare – un măr sau o portocală.
La cină – o supă de varză, o porție de spanac sau o salată verde cu zeamă de lămâie.
A doua zi
La micul dejun – o felie de pâine cu zacuscă.
Prima gustare – o banană.
La prânz – 250 de grame de piure de linte sau o porție de sote de mazăre.
A doua gustare – un măr.
La cină – mâncare de spanac.
A treia zi
La micul dejun – 250 de grame de cereale și un pahar de suc de portocale și un pahar de suc de grapefruit.
Prima gustare – o pară.
La prânz – o salată verde sau o porție de supă cremă de conopidă.
Prima gustare – un kiwi
La cină – doi cartofi copţi.
A patra zi
La micul dejun – roșii umplute cu salată de vinete, o felie de pâine și un suc de mere.
Prima gustare – o portocală.
La prânz – o porție de supă de praz cu pâine prăjită.
A doua gustare – o rodie.
La cină – o porție de paste vegetariene cu sos de roșii și măsline.
A cincea zi
Vinerea, este zi de post negru. Doar cina o poți servi, iar cel mai nutritiv și cel mai delicios preparat de seară îl constituie orezul cu roșii și busuioc.
A șasea zi
La micul dejun – două felii de pâine cu pate de linte și ceai de fructe.
Prima gustare – kiwi.
La prânz – o porție de ciorbă de păstăi de fasole verde/galbenă cu ardei iute și mămăliguță.
A doua gustare – un măr.
La cină – Cartofi la cuptor cu legume (țărănești) cu o salată de crudități.