Buftea
Preoții din Buftea s-au reunit în seara zilei de joi, 20 octombrie, la Biserica Sfânta Varvara din inima orașului și au înălțat rugi la Ceruri pentru iertarea păcatelor şi pentru tămăduirea sufletească şi trupească a localnicilor.
Rugăciunile rostite din suflet au puteri vindecătoare. Însă, numai în cazul celor care, cu sufletul smerit, cred că acolo unde se oprește știința, puterea stă numai în mâna Domnului. În timpul rugăciunii, omul intră în comuniune cu divinitatea, își înalță mintea către Dumnezeu și se apropie de El. Iar cel mai bun mijlocitor între om și divinitate este preotul. Pentru că doar el, care este înnobilat cu harul Duhului Sfânt, poate săvârși tainele creștinești care aduc mântuirea oricărui rugător. Acesta este motivul pentru care, numai prin preot se fac toate minunile dumnezeiești.
Localnicii şi-au deschis inimile către Dumnezeu
Prin rugăciunile preoților, harul divin vine asupra credincioșilor, purifică și luminează. De aceea, preoții din Buftea și-au făcut un obicei din a se reuni lunar, într-o așezare sacră din oraș pentru a rosti rugăciuni de mântuire și tămăduire a durerilor trupești și sufletești. În seara zilei de 20 octombrie, începând cu ora 17.00, preoții din oraș și din împrejurimi au oficiat o slujbă specială pentru sănătatea și liniștea sufletească a localnicilor, în Biserica Sfânta Varvara. Atraşi de ecoul minunilor înfăptuite de rugăciunile preoţilor, tineri şi bătrâni, copii şi adolescenţi au participat cu bucurie şi speranţă la Taina Sfântului Maslu. Ba chiar, lăcaşul de cult a devenit neîncăpător pentru mulţimea de credincioşi care au ascultat cu pioşenie rugăciunile clericilor şi şi-au deschis inimile către Dumnezeu.
„A intrat în tradiţia oraşului nostru ca, o dată pe luna, prin rotaţie, preoţii slujitori din cele şase parohii să săvârşească împreună Taina Sfântului Maslu. Acest lucru l-am făcut şi noi astăzi, în biserica noastră, cu hramul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, prin participarea a 12 preoţi şi a unui număr foarte mare de credincioşi. A fost o mare bucurie duhovnicească şi o binecuvântare cerească pentru că ne-am strâns într-un număr atât de mare pentru a invoca prin rugăciuni mila şi ajutorul lui Dumnezeu. Prin nimic nu ni se face Dumnezeu mai binecunoscut, nouă oamenilor, decât prin rugăciune şi, în special, prin rugăciunea comună. Căci dacă rugăciunea, în general, este maica tuturor virtuţilor, rugăciunea sobornicească, comună, este izvorul tuturor minunilor. Fiecare se roagă în inima lui, în mintea lui, în casa lui sau pe calea vieţii lui. Unul cere sănătate, altul izbăvire de vrăşmaşi, celălalt viitor fericit, iar câte unul cere iertare de păcate. Dar dacă toţi la un loc, în zeci şi sute de glasuri, cer deodată acelaşi lucru de la Dumnezeu, atunci mila Lui coboară peste ei de atâtea ori mai repede. Dacă Dumnezeu este prezent acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în numele Lui (Matei 18,20), cu atât mai mult va fi de faţă acolo unde sunt adunaţi o sută sau mai mulţi credincioşi care strigă toţi într-un glas: ,,Doamne miluieşte!” sau ,,Doamne ajută!”. Căci rugăciunea obştească şi cântarea în comun este lucrarea îngerilor, coboară Cerul pe Pământ, căci, spuneţi-mi, ce este mai frumos pe lume sau ce mişcă mai mult inima, decât o slujbă făcută cu preoţi mulţi, cu cântări alese şi nenumărat popor, care se roagă într-un glas, cântă ca dintr-o inimă şi se închină cu toţii, slujesc, laudă pe Dumnezeu, se bucură. Acest lucru l-am făcut astăzi împreună, preoţi şi credincioşi, cu multă dragoste şi credinţă în Dumnezeu. După această seară minunată, de rugăciune, credincioşii trebuie să rămână cu Dumnezeu în suflet, cu iubirea de semenii lor şi de Dumnezeu în inimă, iar cu mintea să greşească mai puţin şi să facă mai multe fapte bune”, ne-a spus părintele Emanoil Antonescu, de la biserica Sfânta Varvara care a și condus soborul slujitor.
„Cred că lucrul cel mai important în viaţă este să credem în Dumnezeu şi să ne rugăm Lui. Vin la biserică la toate sărbătorile şi la toate slujbele. În această seară, m-am rugat pentru sănătatea mea şi a familiei mele. Am 62 de ani şi am trecut prin viaţă cu bucurii şi tristeţi, împliniri şi dezamăgiri, cu bune şi rele dar, de fiecare dată, temei mi-au fost credinţa şi rugăciunea. Ori de câte ori am fost în impas, am avut o problemă care mi-a îngreunat traiul, am răzbit prin rugăciune. Aşa mi-am găsit puterea de a trece peste toate încercările”, ne-a povestit, vădit emoţionată, Valeria Bratu, o localnică trecută bine de prima tinereţe care, şi de data aceasta, a cerut ajutor divinităţii pentru ea şi familia ei.
Din minunile înfăptuite în Biserica Sfânta Varvara
Credinţa că rugăciunile preoţilor au puteri tămăduitoare este împărtăşită de foarte mulţi oameni care au nevoie de vindecări miraculoase. Este şi cazul unei localnice din Buftea care vine la biserică la fiecare sărbătoare. Femeia a avut o suferinţă gravă a rinichilor, ce‑i punea viaţa în pericol, iar medicii nu-i dădeau şanse de supravieţuire, având în vedere severitatea bolii şi vârsta sa înaintată. Femeia făcea dializă de trei ori pe săptămână şi era înregistrată pe lista de transplant renal. Urmând sfaturile duhovnicului ei şi rugându-se cu dreaptă credinţă, s-a petrecut miracolul care i-a salvat viaţa. S-a găsit un donator compatibil şi a primit un rinichi sănătos, iar acum duce o viaţă aproape normală.