Medicul coordonator Alexandra Popa recomandă vaccinarea și trage un semnal de alarmă în privința gravității infecției cu SARS-CoV-2

De luni, 15 martie, a devenit funcțional Centrul de vaccinare Glina, situat pe str. Libertății nr. 320, în spațiul Dispensarului Medical Glina. Vaccinarea ­anti-COVID -19 a început pentru persoanele care se încadrează în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare în România: adulți cu vârsta de peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice. Tot din 15 martie, de la ora 13.00, Centrul fix de vaccinare Glina a fost inclus în lista centrelor pentru care se pot face înscrieri în etapa a III-a a campaniei lansate de Guvernul României. 

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr, 542

După cum a anunțat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, din 15 martie s-a deschis și lista de așteptare pentru vaccinare pe care se pot înscrie persoanele care se încadrează în etapa a III-a a campaniei de vaccinare, adică populația generală. Lista de așteptare include și centrul de vaccinare din orașul Glina, unde vă puteți programa pentru imunizare anti-COVID-19. 

Răzvan Tudor, primarul comunei Glina, ne-a explicat că spațiul de la etajul 1 al dispensarului comunal a fost liber, fiind singura posibilitate pentru amenajarea unui centru de vaccinare, având și avizul DSP. ”Am invitat specialiștii de la DSP pentru a verifica dacă corespunde normelor în vigoare pentru un centru de vaccinare, am obținut avizul și au putut fi amenajate două fluxuri de vaccinare. Deocamdată, este folosit un singur flux de vaccinare, dar spațiul este echipat conform normelor și standardelor. Am fost ajutați de CJI cu frigidere, iar paturile de vaccinare le-am obținut de la societatea Tehnoplus, ca sponsorizare”, a menționat primarul. Pentru amenajarea centrului de vaccinare, care a început la jumătatea lunii ianuarie, s-a făcut igienizarea spațiului, dotările existau, dar s-au făcut completări cu mobilier achiziționat de la primărie. 

Fără probleme, fără reacții adverse neobișnuite

Medicul coordonator al centrului de vaccinare este dr. Alexandra Popa, medic specialist medicină de urgență și doctor în științe medicale. Este un medic  care activează în medicina de urgență de 9 ani, și-a făcut pregătirea în rezidențiat la Spitalul de Urgență ”Floreasca”, unde a activat 5 ani ca medic rezident și încă 2,5 ani ca medic specialist.  De anul trecut, activează în cadrul Spitalului Militar Central ”Carol Davila”, iar din data de 15 martie coordonează centrul de vaccinare Glina, unde sunt vaccinate 60 de persoane pe zi. ”Până în prezent nu s-au înregistrat probleme, nu am avut reacții adverse, decât cele obișnuite, locale, povestite de pacienți sau poate un episod febril, sub 38,5 grade, pentru care au fost sfătuiți să își autoadministreze un paracetamol, au ținut legătura cu medicii de familie, alte probleme deosebite nu am întâmpinat”, ne-a declarat dr. Alexandra Popa. ”Noi primim în fiecare zi listele cu persoanele programate, iar când persoana respectivă ajunge în centru, i se verifică programarea în sistem. Avem tablete din partea STS, cu care se scanează buletinul, se verifică programarea în centru”, ne-a mai spus medicul.

Toată activitatea începe la intrarea în clădire, unde se măsoară temperatura persoanei și se verifică programarea pe listă. Pacienții merg apoi în punctul de înregistrate, li se verifică programarea în sistem și de acolo primesc formularele de triaj și acordul informat, chestionare cu care merg la triaj, unde întotdeauna sunt așteptați de un medic, care completează documentele și li se face triajul. Pacienții sunt apoi vaccinați, după care sunt îndrumați spre punctul de supraveghere postvaccinare. 

Ajutor imens de la primărie 

”Din fericire, suntem un centru care beneficiază de un ajutor imens din partea primăriei. Am găsit în primăria Glina o echipă tânără, dinamică și foarte aproape de noi, care întotdeauna ne-a susținut și ajutat cu tot ce am avut nevoie. În spatele acestui centru, de fapt, este o muncă asiduă din partea echipei care activează în centrul acesta, pentru că toți activăm în afara orelor noastre de program de la locul de muncă de bază și atunci lucrurile sunt un pic complicate. Echipa, însemnând pe tură 2 medici, 2 asistenți și 2 registratori, a fost foarte greu construită, pentru că este foarte greu să găsești persoane dispuse să lucreze în afara orelor de program. Lucrul pentru acest centru a pornit cu aproximativ 2 luni înainte de inaugurarea lui, și am avut noroc de o echipă cu care să ne înțelegem foarte bine, o echipă foarte frumoasă, foarte unită și foarte bine coordonată. Primarul s-a consultat în permanență cu noi în legătură cu ce este necesar, în așa fel încât lucrurile să funcționeze cum trebuie și să nu întâmpinăm probleme. S-a implicat tot timpul în majoritatea activităților centrului, inclusiv în legătura cu autoritățile și cu ajutorul dumnealor am reușit să pornim pe data de 15 martie și lucrurile să meargă așa cum ne-am așteptat. Și echipa de aici este una tânără, dinamică și foarte frumoasă, care înțelege că este foarte important spiritul de echipă și munca de echipă este un pas spre succes și beneficiem totdeauna de toată disponibilitatea și tot ajutorul lor”, a declarat dr. Alexandra Popa.

”Un virus parșiv, prin complicațiile pe care le dă”

Medicul a dorit să sublinieze importanța vaccinării anti-COIVD și să tragă un semnal de alarmă în privința gravității acestei boli pe care o consideră extrem de ”parșivă”, o boală care provoacă numeroase tragedii, așa cum s-a întâmplat și în cazul dr. Popa. Medicul și-a pierdut tatăl din cauza COVID-19, de altfel un specialist, recunoscut și apreciat la nivel național, care teoretic nu prezenta niciuna dintre condițiile care ar fi putut agrava boala.

”Încă de la începutul pandemiei, la fix cinci zile după ce am început activitatea în Spitalul Militar, s-a declanșat starea de urgență și practic sunt medicul care nici acum nu își cunoaște colegii. Am mulți colegi în Spitalul Militar pe care niciodată nu i-am văzut fără echipament și fără mască. Am lucrat inclusiv în zona roșie, am suportat încă de la început echipamentele pe care le suportăm acum la peste un an și pot să vă spun că asta îngreunează cu mult efortul nostru. Am crezut încă de la început în acest virus, în existența lui, în parșivitatea lui, în complicațiile pe care le poate da și, din nefericire, sunt și una dintre persoanele afectate în mod direct de acest virus. Din păcate, ambii părinți ai mei au contactat virusul și, din păcate, tatăl meu a pierdut lupta cu virusul pe 4 noiembrie 2020”, ­ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi specialistul.

Scepticii, să creadă în vaccin, pentru că situația este foarte gravă!

”A fost o pierdere imensă nu numai pentru noi, familia, tatăl meu fiind în momentul acela inspectorul șef ISU Constanța”, a continuat medicul, precizând că și tatăl său a fost una dintre persoanele din linia întâi, ca și fiica sa. Mai mult, medicul a subliniat că tatăl său ar fi fost una dintre persoanele care s-ar fi vaccinat imediat ce vaccinul ar fi fost disponibil.  ”Și fără să stea pe gânduri. Același lucru l-am făcut și eu, am fost una dintre primele persoane vaccinate în Spitalul Militar și am crezut cu tărie întotdeauna în acest vaccin. Sper să se termine cât mai curând pandemia, pentru că și mie îmi este dor de o viață normală sau cât mai aproape de normal, deși sunt una dintre persoanele pentru care viața nu va mai fi niciodată normală. Scepticilor în privința vaccinului pot să le spun că, la momentul actual, la cum crește incidența cazurilor nu cred că există o altă variantă și îi încurajez să creadă în acest vaccin și practic să ne ajute pe noi, cei din linia întâi, să luptăm în continuare pentru a învinge pandemia aceasta și a duce lucrurile la bun sfârșit. Pentru că, în afara activității centrului, pot să vă spun că în spitale situația este foarte, foarte gravă. Până să mi se întâmple această tragedie personală, am fost șocată și eu și colegii mei, pentru că au fost lucruri pe care le-am văzut în timpul sau după infecția cu acest virus cu care nu ne mai confruntaserăm niciodată. Și ne-a fost greu să înțelegem, oarecum, mecanismul de acțiune și ne-a fost greu și să acceptăm, și să înțelegem perioada în care virusul a început să afecteze populația tânără și fără comorbidități. Dacă pentru cei vârstnici oarecum toată lumea avea cumva o explicație logică, lucrurile au degenerat. Din păcate, lucrul acesta s-a întâmplat în toamna anului trecut și se repetă acum în valul 3. Noi avem speranță că oamenii vor fi mai puțin sceptici și se vor vaccina. am constatat cu surprindere că persoanele vârstnice dau un exemplu celor tineri. S-au vaccinat în centrul nostru foarte multe persoane vârstnice, care au venit cu speranță și cu încredere. Foarte încrezători, parcă dădeau senzația că de-abia așteptau să aibă un vaccin disponibil, lucru care pe mine mă bucură foarte tare. Foarte ciudat că încă există printre noi persoane care pun la îndoiala existența virusului. Am fost întrebată de o persoană dacă eu cunosc pe cineva care a avut acest virus. O întrebare care pentru mine a căzut ca un fulger, pentru că în afară de ce mi s-a întâmplat mie, ca tragedie personală, tot în aceeași perioadă am pierdut multe cunoștințe, multe persoane apropiate, mulți colegi medici, care nu erau colegi cu noi pe aceeași secție. Nu știu cum își mai pune lumea problema dacă acest virus există, când deja mi se pare că sunt printre noi foarte puține persoane care, dacă nu au fost afectate, să nu cunoască pe cineva afectat de virusul acesta, nu neapărat ca o formă ușoară, ci ca pe o tragedie. Sunt foarte puține persoane care nu cunosc pe nimeni decedat de COVID, cel puțin asta se întâmplă în jurul meu. Pentru toată lumea se face imposibilul, dar la un moment dat sunt niște complicații care scapă de sub control. Tatăl meu avea 57 de ani, era activ, sportiv, nefumător, nebăutor. A fost internat cu simptome ușoare spre medii și după trei zile lucrurile au degenerat în deplină sănătate aparentă. Chiar nu este o joacă”, a mai spus medicul.

Acum nu mai poți să crezi că ești tânăr sau nu ai comorbidități și nu o să ți se întâmple ție sau vei face neapărat o formă ușoară, atenționează specialistul. Boala declanșată are o evoluție ondulantă, pentru că inclusiv aproape spre sfârșitul perioadei de spitalizare te poți aștepta la surprize, și au fost pacienți care au început să se degradeze când, în mod normal, medicii ar fi așteptat să se externeze. 

”Singurul regret pe care îl am în legătură cu acest vaccin este că nu a fost disponibil cu trei luni înainte, probabil că s-ar fi vaccinat și tatăl meu”, a încheiat dr. Alexandra Popa.