8 Martie, dimineaţa, au primit flori la poartă…şi seara – invitate la petrecere, cu muzică şi dans
Vezi şi varianta PDF a articolului publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 342! AICI si AICI
În a 8-a zi a acestei primăveri, Clinceni a celebrat bucuria omagierii feminităţii. Doamne, domnişoare – mame, bunici, fiice – locuitoare ale comunei au fost sărbătorite cu afecţiune şi recunoştinţă. De cu ziuă, au primit mii de felicitări, flori şi cadouri, oferite de cei aflaţi în fruntea administraţiei comunei: primarul Adrian Budeanu, membri ai Consiliului Local, angajaţi ai diverselor compartimente din organizarea primăriei. Lor li s-au adăugat cadre didactice, antrenori, tineri sportivi voluntari ai Fotbal Club „Academica”, din localitate şi încă mulţi alţii.
Scriitorul Paulo Coelho afirma că făpturile umane „sunt conectate la energia pe care o numesc iubire. Dar ea, în realitate, e materia primă din care s-a plămădit civilizaţia”. Cu alte cuvinte, viaţa. Iar feminitatea e cea care îi asigură umanității etalonul de frumuseţe şi rostul dăinuirii milenare. La fel ca anotimpurile naturii.
Sponsori de onoare
La ediția din acest an a aniversării, principalii organizatori – Consiliul Local și Primăria Clinceni, în frunte cu Adrian Budeanu – au primit sprijinul material oferit de societăți comerciale, ca sponsori. Ele își au sediile de firmă pe teritorul comunei. E vorba despre: „Chipita-România”, „Bella Impex” și „Orlando Import-export 2001”.
Primul eveniment important al zilei
Până la amiază, echipele de organizare au oferit flori tuturor femeilor întâlnite, în gospodăriile din toate zonele comunei. Aproape 60 de oameni au străbătut circa 40 de km de străzi și au bătut la porțile celor peste 2.000 de gospodării. Ei s-au pregătit cu 3.000 de trandafiri și cu câte 2.500 de eșarfe, ciocolate și felicitări, din fiecare. Primarul Adrian Budeanu a participat la eveniment, în aproape toate locurile. Vicele Ion Simion a acoperit zona Călțuna. Celelalte echipe au fost conduse de consilierii locali Ramona Dumitrașcu – medic, și alți colegi de consiliu – Valentin Radu și Ion Poenaru. Au sprijinit acest periplu Gheorghe Victor, Florea Mirea, Alexandru Pacov, Gheorghe Balaci, mulți angajaţi ai primăriei şi localnici, îndeosebi sportivii juniori ai C.S. „Academica” și alții.
Către seară, petrecerea
De ziua sărbătoririi feminității, cuvintele tipărite pe felicitările care au însoțit trandafirii și celelalte cadouri au demonstrat prețuirea și respectul celor care le-au oferit. „Primiți primăvara în sufletul vostru și fie ca acest anotimp să aducă în viața voastră împlinire și noroc, fericire și iubire – și nu în ultimul rând căldura sufletească de la cei dragi. Vă doresc o primăvară frumoasă”! Semnează, primar Adrian Budeanu.
În după-amiaza aceleiași sărbătoriri, doamnele și domnișoarele din comună au fost invitate să participe la o excelentă petrecere, organizată în două saloane, al elegantului „Compex Belvedere”, din Clinceni.
Muzică, dans și distracție
Invitatele de onoare au sosit acolo în jurul orei 18:00. Și au fost peste 400. La intrare, sărbătoritele au primit flori și cadouri.
Fondul muzical a fost întreținut de formația instrumentală, condusă de Ion Cercel. La mese au fost servite fripturi la tavă, salate, băuturi răcoritoare.
Debutul scenic l-a făcut apreciatul solist Grigore Gherman. La începutul repertoriului său, i-a avut alături pe primarul Adrian Budeanu, pe vicele Ion Simion și iubita interpretă de muzică folclorică – Mărioara Man Gheorghe. Împreună cu toată asistența ridicată de pe scaune au cântat „Mulți ani trăiască”! A fost unul dinte momentele emoționante ale serii.
Recitalurile care au urmat au constituit un adevărat periplu printre preferințele auditoriului și au cules aplauze, din belșug.
A urmat la microfon solista Alina Nițu, apoi, adolescenta Mihaela Petrache, care a obținut trofee importante pe scenele spectacolelor la care participat. Cezar Vișinescu a impresionat asistența cu piesele lui muzicale moderne, pline de antren.
Pe toată durata interpretărilor, doamnele și domnișoarele au încins hore, sârbe și au profitat de oricare ritm care putea fi dansat.
Marele tort, luminat de artificii
Nici nu se putea concepe o apariție mai spectaculoasă. Cu o mulțime feminină adunată în jurul său, acesta a constituit un alt moment emoționant. A urmat tăierea lui simbolică, iar, mai apoi, fiecare dintre invitate și invitați au primit câte o porție din această excelentă prăjitură.
La Clinceni, 8 Martie a fost o adevărată sărbătoare.