Ei nu i-au uitat pe cei ce uită
România este una dintre țările cu cele mai mulți bolnavi psihici avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Conform statisticilor, unul din zece români este diagnosticat cu o suferință mintală. Cu 1.100 de bolnavi la suta de mii de locuitori, țara noastră ocupă un rușinos loc trei în topul statelor europene cu cei mai mulți bolnavi psihic.
Deși nu se știe cu exactitate care este numărul românilor cu boli psihice, un lucru este cert. Pe fondul neajunsurilor, al destrămării căsniciilor și al bagajului genetic moștenit încă de la naștere, tot mai mulți conaționali trăiesc într-o lume a lor, creată fără voia proprie, de anumite suferințe psihice. O lume în care lipsa discernământului îi duce în pragul de a-și lua viața. Și, din păcate, ca și cum încercările grele la care îi supun tulburările mintale nu ar fi de ajuns, în România, bolnavii psihic ajung la marginea societății. Fiind rupți de realitate, oamenii cu tulburări psihice sunt percepuți de către cei din jur ca fiind periculoși și sunt evitați complet. Cunoscuții se îndepărtează de ei, temători, iar membrii familiei încep să-i vadă drept cea mai grea povară.
Un altfel de centru, în care bolnavii sunt tratați ca într-o mare familie
Cel mai grav este că majoritatea bolnavilor psihic se află la limita existenței, în România. Deoarece sănătatea mintală nu le permite să țină un loc de muncă, nu au nici venituri care să le asigure un trai pe cât se poate, decent. Și totuși, mai există oameni care nu i-au uitat definitiv pe cei ce uită. Pentru a veni în sprijinul bolnavilor psihic din toate colțurile țării, Fundația Estuar și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 au înființat și inaugurat, recent, Estuar Club House. Aici, pacienții nu sunt tratați ca niște bolnavi mintal, cum ar tinde să creadă toți ceilalți, ci ca adevărați membri ai unei familii mai mari. La club vor întâlni alți oameni, vor socializa, se vor simți bine cu ei înșiși și, fiind acceptați, își vor dezvolta încrederea în sine. Cei care ajung în noua casă de la marginea Capitalei, ce constituie un excelent centru de zi dedicat acestor pacienți, sunt antrenați în activitățile cotidiene. Ei se vor ocupa de treburile gospodărești, vor găti, vor ajuta la întreținerea clubului, vor desfășura activități de secretariat, recepție, cercetare și vor participa la diversele programe care se vor desfășura în unitate.
“Membrii clubului beneficiază aici de un serviciu complex, de integrare în comunitate. Vorbim despre o activitate de bucătărie, de administrativ, iar pe viitor vor desfășura și activități care să le faciliteze integrarea în muncă, pentru că aceasta este o nevoie a tuturor. Casa este deschisă pentru orice bolnav, personalul nostru oferind suport în desfășurarea activităților zilnice. Centrul este deschis în cadrul proiectului “Cu și pentru sănătate mintală”, proiect din care face parte și un Call Center, la care oferim consiliere gratuită pentru orice persoană care are o problemă de sănătate mintală. Asta nu înseamnă că membrii clubului vor renunța la obișnuitele vizite medicale și la tratamentul medicamentos. Nicidecum. Noi îi încurajăm să-și urmeze tratamentele și să meargă la medicul de familie și medicii specialiști, pentru restul terapiilor, ca să aibă o viață echilibrată. Îi încurajăm să frecventeze și celelalte centre ale Fundației Estuar, pentru a beneficia gratuit de terapiile de care au nevoie”, ne-a spus Amedeea Enache, directorul executiv al Fundației Estuar, la inaugurarea clubului.
Unde se află Club House?
Centrul se află în București, pe str. Orșova nr. 129, sectorul 6. Acesta va fi accesibil mebrilor, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 09.00 – 17.00. De sărbători, la aniversări sau în zile speciale, programul va fi prelungit.
Pentru înscrierea în club sau obținerea unor informații suplimentare cu privire la serviciile oferite în cadrul unității, poate fi accesată linia telefonică 031/41.71.888.
De asemenea, pentru consilierea gratuită este disponibilă linia Call Center cu numărul 031/40.11.444, de luni până vineri, între orele 09.00 – 17.00.