România este mult sub media Uniunii Europene în ceea ce priveşte ponderea suprafeţei destinate agriculturii organice raportată la suprafaţa totală, cu un procent de 1,2% faţă de media UE de 4,7%. Aceasta cu toate că cererea de produse organice este în creștere exponențială la nivelul UE.

În Austria, ponderea suprafeţelor acoperite cu culturi organice este de peste 18%, în Suedia peste 12%, iar în Estonia peste 10,5%. La polul opus se situează Bul-garia cu puţin peste 0%, Malta cu aproape 1% şi Irlanda cu aproximativ 1%, se arată în studiul „Prioritizarea politicilor Uniunii Europene prin prisma avantajelor produse de acestea pentru România, în perspectiva participării la negocierile desfăşurate în cadrul procesului de revizuire a bugetului comunitar”, realizat de Centrul Român de Politici Economice – CEROPE. „În România aproape 67% din suprafaţa ecologică este cultivată cu cereale, în timp ce 27% sunt culturi industriale, iar legumele au cea mai scăzută pondere, de numai 0,4%. Având în vedere nivelul foarte redus al suprafeţelor ocupate în prezent de culturile organice la nivelul UE, considerăm că este prematură orien­tarea agriculturii europene în direcţia ecologizării în următorii ani, în condiţiile în care probleme mult mai grave nu au fost rezolvate încă – securitatea alimentară mondială în contextul fluctuaţiei preţurilor pe burse, reducerea disparităţilor între gradul de dezvoltare economică a diferitelor regiuni rurale din UE, nevoia sprijinirii ţărilor subdezvoltate din afara UE prin ajutoare alimentare”, se arată în document. Potrivit acestuia, propunerea UE de ecologizare a plăţilor directe este fun-damentată din punct de vedere principial deoarece vine în direcţia obiectivelor stabilite prin Strategia Europa 2020, dar din punct de vedere pragmatic ar trebui combă-tută de România deoarece va duce, probabil, la reducerea sumelor primite. Experiența de până acum în alinierea la normele europene a demonstrat că întârzierile pen-tru îndeplinirea condițiilor impuse de forurile europene au condus la dificultăți în absorbția fondurilor comunitare. Tot din punct de vedere pragmatic, această propunere va duce la creşterea birocraţiei, în special în noile state membre, şi la îngreunarea formalităţilor necesare absorbţiei fondurilor europene”, arată studiul CEROPE.