Guvernul a aprobat, miercuri, 16 octombrie, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, informează Biroul de presă al Executivului.
Sursa citată precizează că proiectul de lege a fost trimis către Senat, în procedură de urgență. Inițial, Guvernul și-a propus să adopte modificările la Codul rutier prin ordonanță de urgență. Adoptarea unei OUG a fost însă amânată la ultimele două ședințe de guvern, din 9 și 2 octombrie. De asemenea, premierul Victor Ponta declara că, în ceea ce privește adoptarea noului Cod Rutier, mai sunt de rezolvat problemele tehnice ce țin de softurile care conectează Poliția Rutieră cu Trezoreria, dar și problema contului unic în care vor fi vărsate toate sumele încasate din amenzile primite de șoferi.
Victor Ponta a întărit totodată afirmația ministrului de Interne, Radu Stroe, potrivit căreia noul Cod Rutier ar urma să opereze pentru o perioadă de șase luni — un an, după care ar putea suferi unele modificări.