An de an, comuna se transformă văzând cu ochii. Investițiile în infrastructură au făcut ca, pe zi ce trece, așezarea ilfoveană să se apropie tot mai mult de noțiunea de localitate europeană. Primarul comunei, Gelu Apostol, și viceprimarul Florin Vasile, sprijiniți de Consiliul local, dau viață multor proiecte care cresc nivelul de trai și civilizație al locuitorilor de aici. Că așa se petrec lucrurile, stau mărturie numeroasele schimbări în bine petrecute în această localitate.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 447, ediția print
Nici în mandatul actual edilii nu au stat cu mâinile în sân. Dimpotrivă. Proiectele duse la bun sfârșit sunt dovezi palpabile că aici, în străvechea așezare întinsă de-a dreapta și de-a stânga malurilor Dâmboviței, lucrurile se mișcă în direcția bună. Despre schimbările în bine din punct de vedere urbanistic petrecute în ultimii 2 ani și aproape jumătate din actualul mandat al edililor din Cernica, ne-a vorbit viceprimarul comunei, Florin Vasile.
În Tânganu va funcționa un dispensar nou
El ne-a relatat, în primul rând, despre reabilitarea și modernizarea clădirii Școlii gimnaziale nr. 2 din satul Tânganu, comuna Cernica, care a presupus extinderea unității de învățământ cu încă două săli de clasă, construirea unei săli de sport și a unui laborator, precum și renovarea și modernizarea în totalitate a clădirii existente. Au fost schimbate gresia, faianța, parchetul și grupurile sanitare. De asemenea, a fost înlocuită suprafața din tartan a unui teren de sport existent, cu gazon artificial. Toate lucrările au fost finanțate prin fonduri obținute în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II. Lucrările au început în primăvara anului 2017 și au fost finalizate în septembrie 2018.
Un alt proiect se află acum în curs de finalizare. Este vorba de un dispensar nou în această localitate, care îi va scuti pe locuitorii de aici de drumuri repetate la unitatea sanitară aflată în Cernica.
„La Tânganu, avem în acest moment în construcție un dispensar nou, finanțat din bugetul local. Acesta va avea 10 cabinete medicale, 2 săli de tratament și o sală de sterilizare, grupuri sanitare pentru pacienți și personalul medical, iar la parter va fi amenajată o farmacie pe o suprafață de 60 mp, cu toate dependințele necesare și cu respectarea tuturor standardelor. Aici își vor desfășura activitatea atât medici de familie, cât și medici specialiști. Execuția dispensarului a început în toamna anului trecut și, probabil, lucrările se vor fi termina la jumătatea lunii iulie. Este o investiție foarte necesară locuitorilor din Tânganu, care trebuie să se deplaseze până la dispensarul din Cernica, unde funcționează cabinetele medicilor de familie. Odată dat în folosință dispensarul din Tânganu, medicii de familie care au pacienți aici vor acorda consultații, și în acest sat, conform unui program stabilit de comun acord. Totodată, avem promisiuni de la medicii de familie că vor contacta un medic internist care să ofere consultații de 2-3 ori pe săptămână și astfel să se închidă circuitul, iar cetățenii să nu mai fie obligați să apeleze la specialiști din București. De asemenea, pe terenul rămas în spatele dispensarului va fi amenajat și un parc cu locuri de joacă pentru copii”, ne-a explicat viceprimarul Florin Vasile.
Tot la Tânganu, a mai adăugat acesta, primăria a mai amenajat din fonduri proprii, cu acordul CJ Ilfov, un număr peste 30 de podețe de pe drumul județean, la ieșirea spre Fundeni-Frunzănești.
Școala din Căldăraru, reabilitată la rândul său
Acesta este un proiect depus odată cu cel de la Tânganu, dar care a primit finanțare mai târziu, și ale cărui lucrări au început de curând. Școala din Căldăraru nu mai era folosită din cauza condițiilor improprii și a stării de degradare avansate a clădirii, iar elevii au fost aduși la cursuri în Cernica.
Și aici vor fi schimbate gresia, faianța și parchetul, vor fi refăcute instalația electrică și instalațiile sanitare și de încălzire, se va monta o centrală termică nouă, vor fi montate ferestre și uși noi, iar clădirea va fi consolidată, pereții vor fi cămășuiți și se va monta un acoperiș nou.
„Odată reabilitată școala, aici vor funcționa clasele din ciclul 0-4, câte una pentru fiecare an de studiu. Mai mult, am depus un proiect pe POR (Programul Operațional Regional – n.r.) care are în vedere construirea în Căldăraru a unei grădinițe cu orar prelungit, cu o capacitate de 70-80 de locuri. Deocamdată așteptăm aprobarea finanțării. Alte două proiecte asemănătoare au mai fost depuse pentru satul Poșta și pentru satul Tânganu. În acest context, mai avem un proiect pentru construirea unei creșe cu 60 de locuri, în Cernica”, ne-a precizat viceprimarul.
Altă lucrare în curs de desfășurare în Căldăraru, cu bani de la bugetul local, are în vedere amenajarea de șanțuri betonate și podețe pe ambele părți pe o lungime de 1,5 km, pe strada Independenței, lucru care va duce și la lărgirea acostamentului.
Primărie nouă, la Cernica
Cei care au vizitat sediul (sau mai bine zis sediile) primăriei din Cernica știu foarte bine că edilii și angajații își desfășoară activitatea în două clădiri vechi și neîncăpătoare. De aceea, conducerea instituția a demarat contrucția unui sediu nou, care în prezent este „la roșu”, și care va fi dat în folosință în curând. Clădirea, care se află pe strada Bizanțului, în spatele grădiniței cu orar prelungit din Cernica, are parter, două etaje și un alt „etaj retras” Pe terenurile din jurul noii primării vor fi amenajate și parcări corespunzătoare, pentru personal și cetățenii care vor veni aici. „Lucrarea a început în luna august a anului trecut și, în mod normal, în toamna acestui an ar trebui s-o finalizăm, iar undeva, la sfârșitul anului, să ne mutăm în sediul nou. Vechilor clădiri le vom da o altă întrebuințare, după ce vor fi și acestea reabilitate.
Modernizarea străzilor din comună, o prioritate pentru edili
Au fost asfaltate mai multe străzi în comuna Cernica, în cadrul unui proiect realizat prin asociere cu Consiliul Județean Ilfov. Acesta a avut ca scop refacerea covorului asfaltic pe străzile Dorinței, Floare Albastră, Irisului, Lacul Tei, Luceafărului, George Coșbuc, I.L. Caragiale și Revederii. A fost vorba de asfaltarea a peste 3 kilometri de străzi. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la suma totală de 3.180.466 lei, din care 2.000.000 lei au reprezentat contribuția CJ Ilfov, iar 1.180. 466 lei au fost fondurile alocate din bugetul local. Acestui proiect i s-a alăturat un altul care are în vedere modernizarea a unui număr de 31 de străzi, din Cernica, Tânganu, Bălăceanca, Poșta și Căldăraru, care au primit finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II). „Nu am dat drumul la lucrări, pentru că așteptăm canalizarea. Poate reușim să o introducem anul acesta, în cadrul POIM. Oricum, mai avem de asfaltat străzi în comună. În prezent cam 80-85 la sută dintre acestea beneficiază de covor asfaltic, dar ne propunem să creștem acest procent, până când vom ajunge la 100%”, spune „vicele” Florin Vasile.
Iluminat public cu lămpi LED, în totalitate
În privința iluminatului public, viceprimarul ne-a informat că în toată comuna Cernica și satele aparținătoare iluminatul public se face cu lămpi economice cu LED. „Anul trecut am montat astfel de lămpi în satul Bălăceanca, la Căldăraru sistemul funcționează deja de trei ani, la Cernica Poșta și Tânganu, de doi și de trei ani, pentru că am lucrat în etape. Vorbim de aproape 1.700 de astfel de lămpi, în total”, a subliniat Florin Vasile.
Totodată, a fost extins și sistemul de supraveghere cu camere video, în majoritatea intersecțiilor din comună și în zonele cu risc infracțional mai ridicat.
SPCLEP Cernica eliberează peste 200 de cărți de identitate pe lună
O altă investiție care a ușurat mult viața celor peste 10.000 de locuitori ai comunei a fost inaugurarea, pe 21 septembrie 2018, a Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) din Cernica. Astfel cetățenii nu mai sunt obligați să se deplaseze până în orașul Pantelimon pentru a obține sau preschimba cartea de identitate. „Serviciul nostru are o activitate susținută. Aici sunt eliberate, în medie, cam 200 de cărți de identitate într-o lună. Un alt avantaj este și faptul că solicitanți pot intra în posesia actului în doar 2-3 zile”, ne-a mai precizat viceprimarul.