Steaua este cea mai bună echipă de fotbal din România în 2012 în urma unor statistici realizate în exclusivitate de Jurnalul de Ilfov, în timp ce Concordia Chiajna poate fi declarată – veți vedea de ce – revelația anului. Astfel, Jurnalul de Ilfov a realizat un clasament care include toate meciurile din Liga I disputate în 2012, iar sta-tistica arată faptul că Steaua a disputat 35 de jocuri în prima ligă şi a obţinut 81 de puncte, iar Concordia 58.
Ce conţine clasamentul? Două ierarhii cumulate: în primul rând, clasamentul meciurilor din returul sezonului trecut (2011/2012) şi este vorba de 16 partide. În al do-ilea rând, clasamentul meciurilor (19) jucate în turul acestui sezon (2012/2013). Va reieşi un clasament având la bază 35 de jocuri, cele 16 din returul sezonului trecut, plus cele 19 ale acestui sezon.
Returul lui Reghe
Ierarhia returului 2011/2012 este dominată, surprinzător, de FC Vaslui. La fel de surprinzător, Concordia Chiajna ar ocupa o poziţie pe podium, după un retur fantas-tic sub comanda antrenorului Laurenţiu Reghecampf, trecut în vară la Steaua. Interesant, campioana CFR Cluj este abia pe 4 în clasamentul returului, datorându-şi titlul unui parcurs de regularitate de excepţie. Culmea, Clujul nu a fost prima nici la finalul turului, nici dacă ar fi să vorbim numai despre retur, dar pe ansamblul celor două părţi ale campionatului a reuşit să redevină campioană!
O altă remarcă interesantă o priveşte pe Dinamo, care era liderul campionatului înaintea primei etape din 2012. Jucătorii dinamovişti au avut, însă, un retur dez-amăgitor, continuând evoluţiile slabe şi în acest campionat…
La fel de surprinzătoare este şi Astra Ploieşti. Dacă ne-am fi luat numai după returul 2011/2012, Astra ar fi fost printre echipele care ar fi trebuit să retrogradeze! Evoluţia catastrofală din primăvară/vară a fost urmată, însă, de un tur de campionat excepţional, ploieştenii deveniţi apoi giurgiuveni alcătuind echipa care îi suflă în ceafă Stelei în lupta pentru titlu!
Să mai spunem că la finalul campionatului 2011/2012, titlul a revenit lui CFR Cluj, urmată de FC Vaslui, Steaua, Rapid şi Dinamo. Au retrogradat FCM Târgu Mureş, Voinţa Sibiu, Sportul Studenţesc şi CS Mioveni.
Concordia, ferită de griji
Steaua şi-a continuat parcursul excelent şi în acest sezon, pe care l-a încheiat cu nu mai puţin de zece puncte avans faţă de echipa de pe locul doi, surprinzătoarea – dacă facem o comparaţie cu poziţia din returul sezonului trecut – Astra Ploieşti (Giurgiu din vară după mutarea sediului de către patronul Ioan Niculae). Echipa din Vaslui este constantă, la fel şi CFR Cluj, cu menţiunea că ardelenii nu impresionează deloc în campionat, ci mai ales în cupele europene. Bine s-a comportat Concordia, cu un punctaj care o menține în zona fără probleme cu retrogradarea.
La polul opus, o constatare valabilă pentru ultimii ani: noile promovate duc greul, trei din cele patru echipe urcate în vară în primul eşalon (excepţia se numeşte Vii-torul Constanţa) fiind pe locuri care duc spre eşalonul secund.
Ilfovenii ar fi jucat în Europa League!
Ajungem şi la ierarhia pe care am realizat-o în exclusivitate pentru cititorii Jurnalului de Ilfov. Ea conţine doar 14 echipe, acestea fiind cele care au evoluat atât în re-turul sezonului trecut, cât şi în turul celui actual. Una peste alta, fiecare formaţie a jucat 35 de meciuri.
Dacă sistemul nostru competiţional ar fi precum cel din Rusia şi din ţările nordice (primăvară/toamnă), ierarhia ar fi cea după care s-ar repartiza locurile în cupele europene pentru anul viitor. Astfel, Steaua şi FC Vaslui ar juca în preliminariile Ligii Campionilor, iar CFR Cluj şi Concordia Chiajna în Liga Europa (plus încă un loc pentru câştigătoarea Cupei României).
Marea surpriză a acestei ierarhii cumulate este, să recunoaştem, Concordia Chiajna. O echipă dintr-o localitate-satelit a Bucureştiului, fără prea mulţi bani, care în vară a schimbat nu numai antrenorul, ci şi aproape întregul lot de jucători, a reuşit un parcurs excelent şi este lipsită de grijile retrogradării, cel puţin pe moment.
Încă o constatare: Dinamo şi Rapid, două dintre formaţiile de tradiţie ale României, sunt departe de orice pretenţii europene… Marile probleme financiare pe care ambele le traversează le-au făcut să piardă din turaţie şi să aibă acum doar un loc de decor, nicidecum o poziţie care le ar permite să aibă ambiţii europene. Ca să nu mai vorbim de lupta pentru titlu!
Comentariile pot curge la nesfârşit, dar probabil că cel mai important lucru pe care ni l arată ierarhia este acela că Steaua a dominat categoric acest an! Are cele mai multe puncte, cele mai multe victorii şi cele mai puţine înfrângeri, a marcat cele mai multe goluri (o medie foarte aproape de două goluri/meci) şi a primit cele mai puţine.