„Vulturii”, cu o aripă în Liga II

Sâmbăta trecută nu au fost trei ceasuri rele pentru jucătorii Concordiei Chiajna, ci patru. Tot atâtea cât golurile încasate de la ocupanta locului II în clasamentul Ligii I, Dinamo. Deși arbitrul partidei, Alexandru Tudor, a avut un „merit” incontestabil în stabilirea proporţiilor scorului, superioritatea „câinilor roșii” a fost incontestabilă.

Dinamo, așa cum spuneam, a fost incontestabil mai bună, la toate capitolele. Vedetele dinamoviștilor în această partidă au fost, fără doar și poate, Palic, dar, mai ales Essombe, autorul unei duble și a unui gol de senzaţie, cel care ridica scorul la 3-0 în favoarea „câinilor”. Cel
de-al patrulea gol, înscris în minutul 85 de Gnohere, după un fault grosolan la Bucurică, pe care Tudor s-a făcut că nu-l vede, a pus punct final unei victorii fără drept de apel a dinamoviștilor, în ciuda greșelilor  flagrante de arbitraj ale celui poreclit „Brad Pitt”. Singura ocazie remarcabilă a Concordiei a fost bara lui Purece, din minutul 43. Totodată, partida cu Dinamo a marcat și debutul ultimei achiziţii a ilfovenilor, argentinianul Cristain Garcia, care l-a înlocuit, în minutul 73, pe Marius Pena.

 

Falub, un antrenor resemnat

Adrian Falub și-a arătat din plin nemulţumirea după de­zastrul suferit de echipa sa, în Ștefan cel Mare. „E normal să iei bătaie cu 4-0 când joci în halul ăsta. E inadmisibil să iei iar goluri din corner, tu ca fundaș central să dea de lângă tine. Și al doilea gol a fost jenant. (…) Pentru noi de-abia de duminică se reia campionatul, când jucăm cu Voluntari. Dacă vom învinge Voluntariul, vom pleca de pe poziții apropiate în play-out și nu cred că vor mai fi probleme. (…) Sperăm să folosim și jucătorii pe care i-am adus, vom fi mai puternici, cu siguranță”, a declarat Falub, pentru Dolce Sport.

 

Speranţele Concordiei, „transferate” în play-out?

Echipa ilfoveană, este clar, se află într-o criză profundă, deși lotul de jucători nu este rău deloc. Despărţirea de Șumudică nu a fost una tocmai inspirată, având în vedere că, pe vremea acestuia, Concordia juca ceva fotbal. Baciu, Ţălnar și, iată, Falub nu au reușit să-i determine pe fotbaliștii Chiajnei să facă performanţă. Ultima victorie a ilfovenilor în Liga I datează din 23 octombrie 2015, când au învins-o pe CSMS Iași. Echipa joacă dezlânat, după ureche, parcă, în ciuda unor fotbaliști de calitate, care, luaţi individual, sunt de apreciat. Problema mare este că, din păcate, nu par să formeze ceea ce se cheamă o echipă. Sunt voci care spun că și soarta lui Adrian Falub este pecetluită, după nouă meciuri fără victorie și că oficialii Concordiei ar negocia cu Ilie Stan să preia postul de antrenor. Impresia pe care o lasă acum echipa din Chiajna este aceea că toate speranţele de salvare au fost „transferate” în play-out, când noile achiziţii de marcă vor intra în bătălia evitării retrogradării.

Cu 10 puncte cu care ar intra Concordia în play-out dacă învinge, în ultimul meci al sezonului regulat pe Voluntari, cu un antrenor nou și cu jucători ca Milevski, Hamza sau Garcia, „vulturii” s-ar putea salva, „la mustaţă”, așa cum ne-au obișnuit în ultima vreme. Singura problemă ar fi să găsească și un antrenor care să sudeze o echipă aptă de a face performanţă. Dar sarcina acestora se arată deosebit de dificilă. Oricum, s-au mai văzut minuni și, nu-i așa, speranţa moare ultima…