De Programul „De trei ori subvenția APIA” nu pot beneficia toți crescătorii de animale. Două reguli exclud această categorie de fermieri de la acest credit garantat cu subvenția APIA pe suprafață pe trei ani.
CEC Bank, partenerul Ministerului Agriculturii în noul Program „De trei ori subvenția APIA”, precizează că fermierii care nu au o vechime de minimum doi ani la încasarea subvențiilor agricole de la APIA nu pot obține în avans banii care reprezintă subvenția APIA pe hectar pentru trei ani.
Cea de-a doua regulă se referă la suprafața lucrată de fermieri. Cei care lucrează o suprafață mai mică de 50 de hectare sunt, de asemenea, excluși dintre beneficiarii programului. Altfel spus, micii fermieri, cu suprafețe mici, nu pot accesa acești bani.
„CEC Bank acordă creditele pe baza subvențiilor APIA pe 3 ani fermierilor care cultivă suprafețe agricole mari (minim 50 de hectare) și au un istoric de cel puțin 2 ani (încasare subvenții/finanțări APIA),” precizează CEC Bank.
„Pentru fermieri care cultivă suprafețe agricole mai mici de 50 de hectare și nu au un istoric de creditare de cel puțin 2 ani, FGCR le recomandă să solicite credite pentru finanțarea capitalului de lucru ce poate ajunge până la 500 mii lei creditul pentru capital de lucru și 1 milion de lei pentru investiții”, este soluția propusă de CEC Bank pentru acești fermieri.
Fermieri eligibili pentru „De trei ori subvenția APIA”
MADR a comunicat, pe 22 iulie 2022, ce credite pot accesa fermierii excluși din Programul ”De trei ori subvenția APIA”: „Pentru fermierii care cultivă suprafețe agricole mai mici de 50 de hectare și care nu pot beneficia de credite „DE TREI ORI SUBVENȚIA” garantate, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) acordă garanții în favoarea instituțiilor finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru (BANCA ROMÂNEASCA, BANCA TRANSILVANIA, BRD GSG, CEC BANK SA, FIRST BANK INTESA SANPAOLO BANK, PATRIA BANK, TECHVENTURES BANK), pentru garantarea creditelor de valori reduse de maxim 1.000.000 lei pentru creditele de investiții și 500.000 lei pentru creditele de capital de lucru.
Termenul maxim de rambursare al creditelor (perioada de creditare) poate fi de:
● maximum 36 de luni pentru capital de lucru;
● maximum 84 de luni pentru creditele de investiții;
● maximum 60 de luni pentru creditele mixte (investiții și capital de lucru).
Comisionul de garantare (prima unică) a fost diminuat la 1,6% pe an pentru toți beneficiarii de credit, indiferent de tipul acestora (SC, PFA, II, IF, persoane fizice care desfășoară activități economice, etc.), inclusiv pentru societățile nou înființate sau care nu au mai beneficiat de credite.
Comisionul se aplică doar la valoarea garanției FGCR, nu la toată valoarea creditului. În cazul în care perioada de creditare este mai mică de un an, comisionul se calculează doar pentru perioada respectivă.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.611