Pe parcursul la zilei de 8 iulie a.c. și în noaptea de 8 spre 9 iulie a.c., polițiștii structurilor de ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, acțiuni speciale, criminalistică și crimă organizată, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, au desfășurat o serie de activități în județul Ilfov, împreuna cu jandarmii ilfoveni, pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică, pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, a evaziunii fiscale, cât și pentru verificarea legalității și modului de deținere a armelor, de către persoanele fizice.
Activitățile au fost desfășurate punctual, în mai multe intervale de timp, în județul Ilfov, context în care au fost efectuate verificări la operatorii economici și deținătorii de arme și muniții, au fost legitimate persoane, au fost verificate documentele autovehiculelor și ale conducătorilor auto, au fost efectuate testări cu aparatele alcooltest și drugtest, precum și alte activități, în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național și internațional.
La activități a participat și un echipaj kinotehnic, câinele Dak fiind un sprijin de nădejde la verificările efectuate.
În cadrul activităților au fost legitimate 896 de persoane și verificate 593 de autovehicule.
Polițiștii de la ordine publică au confiscat 2 m cubi de material lemnos, polițiștii de la economic au verificat 30 de operatori economici, context în care au aplicat 17 sancțiuni contravenționale conform O.G. 28/1999, cu amenzi în valoare totală de 45.500 de lei. Polițiștii de la arme au efectuat verificări la 15 deținători de arme și muniții, context în care au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 1.100 de lei, conform H.G. 11/2018.
Polițiștii de la rutieră si ordine publică au constatat o serie de nereguli, pentru care au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 52.597 de lei, dintre care 165 de sanctiuni conform O.U.G. 195/2002, 10 sancțiuni conform Legii 61/1991 și o sancțiune conform Legii 38/2003.
Au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au constatat 2 infracțiuni de conducere pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.
Exemplificăm cazul unui conducător auto care nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri. Polițiștii au urmărit autoturismul și au reușit oprirea acestuia și imobilizarea conducătorului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.
Un alt conducător auto a fost oprit în localitatea Mogoșoaia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat prezența în organism a 2 substanțe psihoactive.
Cei doi conducători auto au fost conduși la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Au fost deschise 2 dosare de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.