A doua ediţie a proiectului „Verde la educaţie, pentru circulaţie”
O idee excelent aplicată, iată, devine acum tradiţie. Participanţi? Zeci de copii mici şi şcolari, din localităţile ilfovene Chitila, Buftea şi Voluntari (Pipera). Iniţiatoare? Direcţia Poliţiei Rutiere din IGPR. Sâmbătă, 20 septembrie, a avut loc campania „Verde la educaţie, pentru circulaţie”, desfăşurată în spaţiile exterioare ale tuturor magazinelor „Lidl”, din ţară. Vreme de două ore, între 10:00 şi 12:00, lucrători ai Serviciului şi Formaţiunilor Rutiere din judeţ au învăţat puştimea cum că fie pietoni corecţi, cum să evite capcanele traficului auto, din ce în ce mai aglomerat.
De câteva zile a început şcoala. Copiii – cu drumurile lor cotidiene – au devenit o prezenţă neîntreruptă, în peisajul unui trafic stradal tot mai intens şi uneori, haotic, riscant. În aceste condiții, e obligatoriu ca cei mici să ştie cum se pot proteja de pericole. Ce trebuie să facă? Care e înţelesul semnelor de circulaţie? Ce au voie şi ce nu? Cum să aplice ce au învăţat? Pentru asta, poliţiştii rutieri ilfoveni au găsit un mijloc inspirat de educaţie.
S-au plimbat prin desenul oraşului
Abordarea subiectelor serioase, de mare interes, într-un sistem viu al exerciţiilor aplicate – desfăşurate ca în joacă – reprezintă o formă extrem de eficientă, pentru fixarea cunoştinţelor, la copii. A fost metoda pusă cu succes în practică de către cei decişi să îi înveţe toate secretele unui comportament pietonal corect, care să le protejeze viaţa. Ca recuzită, au folosit un boardgame (acel covor ilustrat) şi i-au interpretat imaginile, ca într-un fel de „şotron”. Pe el erau imprimate: casa, şcoala, străzile înţesate de automobile, semafoarele, locurile speciale pentru traversat – dar mai ales – semnele de circulaţie, a căror semnificaţie trebuie ştiută şi respectată întocmai.
Combinarea a două elemente a fost foarte profitabilă. Într-o primă fază, s-a urmărit cunoaşterea şi însuşirea tuturor elementelor teoretice, a tot ce trebuie ştiut de către pietoni despre semnalizarea rutieră. A urmat apoi partea interactivă, când cei mici au fost însoţiţi cu sfaturi şi recomandări ale poliţiştilor, pe un traseu printre imaginile oraşului, aşternut pe asfalt.
Învăţătură pentru toţi şi cadouri, pentru copii
În parcarea magazinului „Lidl” din Chitila, au fost prezenţi lucrătorii echipajului Serviciului Rutier Ilfov – inspectorul Oana Spînu şi agentul principal Bogdan Constantin. La finalul exerciţiilor teoretice şi demonstrative, copiii au fost premiaţi, de către promoterii comerciali Ioana Andreea Burici şi Adrian Florian Atiţoaie, cu sucuri, orare şcolare cu recomandări, brăţări inscripţionate cu enunţul acestui eveniment „Verde la educaţie, pentru circulaţie”, rechizite şcolare.
Oana Spînu, inspector, Serviciul Rutier Ilfov: „Două ore alocate acestui demers de educaţie rutieră înseamnă puţin pentru noi, cei maturi, în raport cu efectul enorm de protejare a oricărei vieţi şi, mai ales, a ocrotirii celor mici. De aceea, toată această activitate – cum e cea de astăzi, plus încă multe altele – se adresează în special reducerii numărului de accidente rutiere, a căror cauză principală de producere a lor sunt copiii. Însă, nu îi uităm nici pe însoţitori sau părinţi. În acest caz, tot ce urmărim permanent este dobândirea unui comportament pietonal responsabil, corect şi civilizat”.