Evenimentul a fost marcat cum se cuvine şi în Ilfov. Între alte manifestări, pe 9 mai, a avut loc întâlnirea de la Şcoala Gimnazială nr. 1, din Baloteşti. Reprezentanţi ai Serviciului Rutier Ilfov, cei ai Automobil Clubului Român (ACR) şi cadre didactice şi-au continuat dialogul constant cu elevii.

Se ştie că, în special copii şi tinerii sunt categorii extrem de vulnerabile, la pericolele de pe drumurile publice. Acum, necesitatea unor politici mai eficiente de siguranţă rutieră a unit Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite. 

Statele lumii şi Europa – unite 

Aniversarea „Zilei europene pentru siguranţă rutieră“ a avut loc în contextul campaniei lansată de ONU la nivel mondial – “My World 2015”. E invitaţia adresată naţiunilor să participe la “Studiul Global Pentru o Lume Mai Bună” – cu tema “Drumuri şi transporturi îmbunătăţite, mai sigure”. 

În laboratorul 

“O secundă pentru viaţa ta”

Aşa se numeşte sala de clasă a Laboratorului Şcolar pentru Educaţie Rutieră, din şcoala de la Baloteşti, coordonat de învăţătoarea Ionica Lisnic. Elevii clasei a IV-a i-au avut oaspeţi pe poliţiştii Oana Spînu – inspector şi Vasile David – agent şef principal. Iar de la ACR,  pe Alin Drosu şi Vasile Alexandru, directori departamentali. 

De 14 ani, impreună

Da, secunda de atenţie şi orele petrecute pentru instruire salvează vieţi. ACR a avut iniţiativa creării laboratorului, încă din anul 2000, în parteneriat cu poliţiştii Serviciului Rutier judeţean. Ca sponsor, l-a dotat cu laptop, videoproiector, panouri, broşuri de informare şi pregătire didactică pentru educaţia rutieră, tehnică de calcul.  

Alin Drosu: «ACR susţine campania ONU şi îi invită pe toţi să acceseze pagina de internet www.acr.ro/My World2015. Apoi să subscrie –  “Da! Pentru drumuri şi transporturi mai bune”! Trebuie adunate 4.000 de semnături, până la sfârşitul lunii mai. Asta pentru ca studiul să ne includă în lista ţărilor care îşi fac auzită vocea, cu privire la ce este mai important pentru siguranţa rutieră proprie».

Ionica Lisnic: “Copiii – de la clasa pregătitoare până într-a VIII-a trec periodic prin acest laborator, cel puţin o dată pe lună. Nu e surprinzător apoi că cei mici îşi atenţionează acasă părinţii şi bunicii cu tot ce au învăţat.

E important pentru fiecare dintre noi ca oricine din familiile copiilor noştri să voteze pentru campania amintită”.

Oana Spînu: “În România, infrastructura rutieră e de primă însemnătate. De la separatoare de sens, până la pasajele pietonale, iluminatul stradal, amenajarea de trotuare. 

Copiii au votat astăzi petiţia pentru ONU. E frumos, pentru că acest mesaj porneşte de la cei mici. Dar e important să conştientizăm cu toţii aceste priorităţi”.