Elevii au pregătit serbări emoționante și au primit sute de cadouri.
Sfârșitul de an a adus o atmosferă magică în comuna Gruiu, transformând-o într-un loc în care tradițiile, bucuria și solidaritatea au fost la ele acasă. Sub coordonarea Primăriei Gruiu, în colaborare cu școlile și grădinițele din localitate, sărbătorile de iarnă au fost marcate printr-o serie de evenimente pline de farmec, în care copiii, părinții și cadrele didactice au fost protagoniștii unor momente de neuitat.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.734
În toate școlile și grădinițele din comună, sărbătorile au fost întâmpinate cu serbări pline de emoție și veselie. Elevii și preșcolarii, îndrumați de pofesori, educatori și învățători, au pus în scenă spectacole magice, în care colindele, poeziile și dansurile au recreat atmosfera autentică a Crăciunului românesc.
„În fiecare zi, o școală sau grădiniță a fost gazda unei serbări de poveste. Copiii, însoțiți de părinți și bunici, au oferit momente de neuitat”, a declarat Alina Mihaela Florea, directoarea unităților de învățământ din Gruiu.
Săptămâna serbărilor a fost organizată cu minuțiozitate, fiecare instituție pregătind câte un spectacol unic. De exemplu, luni, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Gruiu au adus magia Crăciunului, marți – au urmat cei din Lipia, iar miercuri, copiii din Siliștea și grădinițele din comună au completat atmosfera festivă. Moș Crăciun, așteptat cu nerăbdare, a apărut la fiecare serbare, încărcat cu daruri pentru toți cei 669 de copii din comună. Cadourile, generoase și atent alese, au fost oferite de Primăria Gruiu, iar surprizele au inclus și mici atenții pentru profesori și personalul auxiliar.
Târgul de Crăciun: creativitate și generozitate
Un punct culminant al sărbătorilor a fost târgul de Crăciun, organizat vineri după-amiază la Căminul Cultural ”Ștefan Iordache”, din Gruiu, de elevii școlii din Siliștea. Evenimentul a fost o ocazie deosebită pentru elevi să își expună talentul și creativitatea. Copiii, transformați în mici artizani, au creat ornamente de Crăciun, felicitări, coronițe, globuri și alte decorațiuni, toate lucrate manual. De asemenea, standurile au fost încărcate cu prăjituri de casă, dulciuri și alte produse tradiționale, pregătite cu migală.
„Târgul nu este doar despre vânzarea de produse, ci și despre solidaritate. Clasele care au strâns fonduri le vor folosi pentru excursii, iar altele pentru a oferi daruri persoanelor în vârstă sau familiilor aflate în dificultate”, a explicat directoarea Alina Mihalea Florea.
Evenimentul a fost însoțit de colinde, conturându-se o atmosferă vibrantă. Luminițe strălucitoare au împodobit curtea Căminului Cultural, iar spiritul generos al Crăciunului a fost resimțit de toți cei prezenți. Părinții, cadrele didactice și localnicii au fost încântați de diversitatea produselor și de talentul copiilor, toate acestea contribuind la succesul evenimentului.
Administrația locală, partenerul comunității
Primăria Gruiu a avut un rol esențial în organizarea venimentelor. Primarul Ion Samoilă s-a asigurat că toți cei implicați primesc sprijinul necesar pentru ca sărbătorile să fie un succes. Acesta a evidențiat importanța colaborării între administrație, școli și comunitate, subliniind că astfel de evenimente aduc oamenii mai aproape unii de alții: „Sărbătorile de iarnă sunt despre familie, despre comunitate și despre generozitate. Sunt mândru de implicarea fiecărui membru al comunității noastre și de modul în care tradițiile sunt păstrate și transmise mai departe. Crăciunul ne reamintește că împreună putem crea lucruri minunate, iar asta se vede în zâmbetele copiilor și în bucuria din sufletele oamenilor”, a declarat Ion Samoilă.
Primarul a ținut să mulțumească tuturor, de la elevi și profesori până la părinți și organizatori, pentru implicarea lor în pregătirea serbărilor care au făcut comunitatea din Gruiu și mai frumoasă.
Planuri ambițioase pentru viitor
Administrația locală și școlile din Gruiu își concentrează atenția și asupra unor proiecte de impact pentru 2025. Unul dintre obiectivele majore este implementarea Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), menționat de directoarea Florea ca fiind o prioritate. ”Vom colabora cu autoritățile locale, poliția și asistența socială pentru a identifica și sprijini copiii care provin din medii defavorizate sau care se confruntă cu dificultăți. Scopul este să-i aducem pe toți copiii la școală și să le oferim șansa unui viitor mai bun”, a spus aceasta.
De asemenea, se pun bazele unor inițiative axate pe educație emoțională, consiliere psihologică și crearea unor parteneriate cu organizații non-guvernamentale. Planurile includ și lansarea unui club de lectură modern, care să încurajeze interesul pentru carte, și organizarea unor ateliere educative pentru părinți.
Sărbători pline de lumină și speranță
Sărbătorile de Crăciun de la Gruiu au fost un exemplu strălucit de cum o comunitate unită poate transforma orice eveniment într-o sărbătoare de neuitat. De la serbările școlare până la târgul de Crăciun, spiritul generos și bucuria au fost prezente la fiecare pas. ”Gruiu a arătat încă o dată că este o comună în care tradițiile sunt respectate, iar oamenii știu să lucreze împreună pentru binele comunității. Spiritul Crăciunului este viu aici, iar acest lucru se vede în fiecare zâmbet și în fiecare gest de generozitate”, a concluzionat primarul Ion Samoilă.