Parohia de la Palatul Brâncovenesc, în straie de sărbătoare
Credincioșii de la Mogoșoaia mai au un duhvonic, un părinte spiritual, care se roagă neîncetat pentru smerenia, mântuirea, sănătatea și binele lor. Diaconul Claudiu Vrabie a fost încredințat enoriașilor Parohiei “Sf. Gheorghe” de la Palatul Brâncovenesc, în ziua Sf. Ioan Botezătorul.
Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi condus de preotul Cristian Burcea, protopopul Protopopiatului de Ilfov Nord, cu participarea extraordinară a Arhimandritului Veniamin Goreanu, Consilier Administrativ al Patriarhiei Române, pe 7 ianuarie, tânărul teolog Claudiu Vrabie a fost instalat preot coslujitor în Parohia cu hramul “Sf. Gheorghe” și cel al “Sfinților Martiri Brâncoveni”, din curtea Palatului Brâncovenesc, de la Mogoșoaia. Diaconul Claudiu Vrabie, hirotonit preot pe 21 decembrie, la inaugurarea Paraclisului Sf. Brâncoveni din Otopeni, a fost încredințat creștinilor ca preot pentru virtuțile sale spirituale, pentru dorința sa de a apăra dreapta credință și pentru răbdarea valoroasă de care dispune spre a le deschide enoriașilor calea către Dumnezeu. Numirea preotului a avut loc într-un cadru festiv, la finalul slujbei de prăznuire și cinstire a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.
“Ne-am rugat în această parohie cu har, în zi de mare sărbătoare. M-am bucurat că am fost alături de dvs, pentru că m-au impresionat hărnicia, smerenia și pioșenia părintelui paroh Ioan Vrăjitoru, pe care vreau să-l și felicit pentru că este cinstit astăzi, fiind ocrotit de Sf. Ioan Botezătorul, a părintelui protopop care se îngrijește întotdeauna să facă lucruri bune și frumoase pentru Biserică. Această zi este deosebită, fiindcă Sf. Ioan este un model pentru noi, creștinii, de viețuire creștină. Ne-a arătat prin viața lui aspră, în post și pustie, că trebuie să trăim în smerenie ca să avem bucurie duhovnicească. (…) Anul trecut, biserica aceasta a fost înveșmântată cu veșminte noi, fiind restaurată pictura. Anul acesta, lăcașul sfânt primește un preot nou. Dumnezeu a rânduit ca părintele Claudiu Vrabie să fie hirotonit în treapta preoției, să devină duhovnic și mijlocitor între dvs. și Dumnezeu. El este preotul lui Dumnezeu. Ca slujitor al lui Hristos, trebuie să fiți smerit pentru că, slujind în haina smereniei, cu multă evlavie, veți fi iubit de enoriași și vă veți bucura de o lucrare deosebită. Să fiți un om de rugăciune, un om integru, să faceți totul pentru mântuirea dvs. și a credincioșilor dvs.!”, a spus Arhimandritul Veniamin Goreanu, Consilier Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în cuvântul său de învățătură.
“Preotul Claudiu Vrabie are obligația de a locui în parohie, de a săvârși Sfânta Liturghie, de a desfășura activități bisericești, misionar-pastorale, culturale și sociale, promovează și susține programe social-filantropice. El are îndatorirea pastorală și misionară de a face catehizare”, sunt doar câteva dintre atribuțiile care-i revin tânărului teolog Claudiu Vrabie, prezentate de preotul Cristian Burcea, protopopul Protopopiatului de Ilfov Nord, în momentul citirii deciziei de numire a preotului coslujitor.
“Mă încearcă un sentiment de bucurie pentru că trec sub mantia Sfinților Brâncoveni și nădăjduiesc că ne vor ajuta în ceea ce vom face de aici înainte. Nădăjduiesc că vom avea acea dragoste între noi, ca să le dăm credincioșilor ceea ce au nevoie. Să fim de folos oamenilor săraci, care au nevoie de ajutor”, a spus, evlavios, preotul Claudiu Vrabie.
“Ne bucurăm la ceas aniversar de un preot nou. Parohia avea nevoie de un suflu nou, de brațe noi. Îi spunem bun venit părintelui și îi dorim multă putere, ajutor și har de sus. De acum, suntem o familie și le vom trece pe toate ca într-o familie”, a cuvântat cu bucurie preotul Ioan Vrăjitoru, parohul Bisericii cu hramurile “Sf. Gheorghe” și Sf. “Martiri Brâncoveni”, de la Mogoșoaia, unde va sluji și preotul Claudiu Vrabie.