@ Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a binecuvântat angajații administrației prezidențiale
Marți, 7 octombrie, Palatul Cotroceni a fost în sărbătoare. De data aceasta însă, nu pentru o ceremonie de stat, ci pentru o sărbătoare a sufletului. Biserica Palatului și-a cinstit hramul, iar în curtea plină de istorie s-au adunat mulți credincioși, s-au înălțat rugăciuni la Cer și s-au trăit emoții sincere.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 775, ediția print

Biserica din curtea administrației prezidențiale este închinată Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah. Deși se spune că marțea ar avea trei ceasuri rele, ziua de 7 octombrie a fost una binecuvântată în care credința a îmbrățișat din nou inima unei Românii care nu uită să se roage pentru poporul său. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a adus binecuvântarea și gândul de rugăciune al Patriarhiei Române pentru toți angajații Palatului Cotroceni. Printre cei ce au asistat la rânduielile bisericești prilejuite de prăznuirea hramului istoric al lăcașului de cult de la Cotroceni, s-a aflat și președintele României, Nicușor Dan. Acesta a adresat un mesaj de apropiere și deschidere față de cei ce aleg să se roage în biserica Palatului. ”Ne bucurăm că alegeți să veniți aici, pentru că vrem să transmitem că e un loc pentru oameni, pentru bucureșteni, nu e ceva care se uită de sus la oameni. Ne bucurăm să vă avem și o să ne mai întâlnim aici”, a spus președintele, mulțumind clericilor și credincioșilor pentru dragostea lor față de acest lăcaș de cult. La ceas de mare sărbătoare creștină, președintele a vorbit despre importanța păstrării și valorificării acestui loc încărcat de istorie. ”Pentru locul ăsta, care are o istorie destul de tumultoasă, vreau să felicit pe toți cei care au contribuit la a-l face un loc de care să ne mândrim”, a ținut să precizeze președintele României.
Credința, temelia instituției
După o Sfântă Liturghie deosebit de frumoasă care a înălțat inimile celor prezenți, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a susținut un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat importanța prezenței unui paraclis sau a unei biserici în cadrul instituțiilor publice. ”Este o mare bucurie de fiecare dată când sărbătorim un hram, pentru că biserica sărbătorită reprezintă inima unei comunități și de obicei suntem obișnuiți cu hramurile de la mănăstiri și de la biserici. Însă este o mare binecuvântare pentru o instituție, cum este cea de importanță crucială a președinției României, pentru spitale, pentru școli, pentru alte instituții care au privilegiul de a avea o biserică sau un paraclis în cadrul lor și unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cerând de la Dumnezeu înțelepciune, răbdare, mult discernământ pentru a fi luate cele mai bune și temeinice decizii în favoarea comunității respective”, a spus Preasfinția Sa. Cuvintele ierarhului au adus o mângâiere sufletească pentru toți cei prezenți. Ideea că rugăciunea poate fi un sprijin nevăzut, dar profund, pentru cei chemați să slujească în viața publică a fost primită cu emoție și recunoștință. În acest loc în care se împletesc responsabilitatea publică și viața spirituală, biserica din incinta reședinței prezidențiale devine atât un colț de reculegere, cât și un lăcaș unde gândul se așează și inima se liniștește. Prin prezența sa discretă, dar constantă, lăcașul de cult oferă un sens mai profund ideii de slujire, aceea de a lucra cu mintea, dar și cu inima. Atmosfera din biserică, învăluită în cântări religioase și în lumina caldă a lumânărilor, a întărit sentimentul că, dincolo de funcții și ranguri, toți oamenii caută același lucru, pacea și binecuvântarea în munca lor de zi cu zi.
O istorie veche de mai bine de trei veacuri
După rânduielile liturgice, atmosfera de rugăciune ne-a purtat cu gândul spre istoria veche și fascinantă a acestui lăcaș de cult, ctitorit acum peste trei secole. Biserica Palatului Cotroceni are o poveste veche și tulburătoare, legată de numele domnitorului Șerban Cantacuzino, cel care a ridicat-o în anul 1679, după ce a scăpat, prin mijlocirea Sfinților Serghie și Vah, dintr-o situație primejdioasă. ”Șerban Cantacuzino a apelat la ajutorul acestor sfinți pentru a se ascunde de cei care-l urmăreau. Și a stat trei zile aici și a postit și s-a rugat Sfinților Serghie și Vah să-l salveze. Știa, pentru că având o cultură largă, fără îndoială că a citit cronografiile bizantine și acolo a aflat, despre modul minunat în care s-a salvat Iustinian I cel Mare. Și, într-adevăr, și-a scăpat viața, a plecat la Rusciuc, de aici, la Istanbul și aici a fost numit Domn al Țării Românești în 1678. Și de îndată, cum a ajuns domnitor, a zidit această biserică, ce a avut un destin tragic, dar, iată, prin Harul lui Dumnezeu, astăzi este locul de rugăciune pentru cei care se ostenesc în cadrul administrației prezidențiale”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. De-a lungul timpului, biserica a cunoscut perioade de glorie și de încercare. Distrusă parțial, refăcută, apoi închisă în anii regimului comunist, și-a redobândit astăzi menirea de așezământ sacru în inima Palatului Cotroceni, fiind un monument istoric și un simbol al rezistenței credinței poporului român. La finalul rânduielilor bisericești, mai mulți angajați din cadrul Administrației Prezidențiale au primit distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în semn de apreciere pentru implicarea și sprijinul acordat Bisericii Palatului Cotroceni. Așadar, marți, pe 7 octombrie, în curtea liniștită a Cotroceniului, rugăciunea și respectul pentru tradiție s-au întâlnit cu bucuria muncii de zi cu zi, într-o atmosferă de pace și încredere.
FOTO: BASILICA.RO





























