Tradiţii de Florii ale bulgarilor din Aluniş, oraşul Măgurele

De aproape un sfert de mileniu, etnicii bulgari stabiliţi, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe teritoriul localităţii Măgurele, ţin trează o tradiţie inedită, moştenită din moşi-strămoşi. Despre acest obicei am aflat de la viceprimarul oraşului de la „poalele” Capitalei, Narcis Constantin. Astfel, ne-am decis ca, în ziua sfântă a intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, să fim martorii acestei tradiţii, unică în judeţul Ilfov.

Cine-l cunoaşte pe Narcis Constantin ştie că tânărul viceprimar al oraşului Măgurele este foarte implicat în viaţa urbei în care s-a născut. Atât din punct de vedere edilitar, dar şi cultural. Cum vă spuneam, despre obiceiul „Lazăriţei” am aflat chiar de la Narcis Constantin, care ne-a mărturisit că însăşi familia din care se trage are rădăcini adânci în spiţa bulgarilor din Broscărie, cartierul denumit acum Aluniş. El ne-a povestit despre codanele care, an de an, de sfânta sărbătoare a Floriilor, colindă pe la casele gospodarilor, cu urări de bine. De aceea, ne-am hotărât să fim prezenţi în sânul comunităţii bulgare din Aluniş, cu ocazia zilei în care se desfăşoară această datină seculară. Şi n-am regretat. De aceea vă vom împărtăşi, şi dumneavoastră, cele văzute şi auzite în acea dimineaţă însorită, dar răcoroasă, de Florii.

Fetişcanele din Aluniş, păstrătoarele tradiţiei strămoşeşti

Aşadar, am poposit în parcul din Broscărie, într-o dimineaţă „sticloasă” de aprilie. Aici, se aflau deja adunaţi mai mulţi locuitori din Aluniş, precum şi un grup de fetiţe, frumos îmbrăcate în portul tradiţional, însoţite de câteva cadre didactice de la grădiniţa şi şcoala din oraş. Printre oamenii locului se afla şi primarul din Măgurele, Dumitru Ruse. Şi, bineînţeles, din această cinstită adunare nu putea să lipsească viceprimarul Narcis Constantin, însoţit de un grup de consilieri locali ai PNL. O atmosferă de sărbătoare, încărcată de emoţie, o stare de graţie, dar şi de bună dispoziţie, plutea în jurul celor sosiţi la eveniment. Fetele se adună într-o horă. Glasuri cristaline încep să cânte, rând pe rând, cântecele tradiţionale ale „Lăzăriţei”, sub atenta îndrumare a profesoarelor lor. Mai mult, una dintre ele, Viorica Andrei, se prinde, la rândul ei, în horă. Timpul pare să se depene, pentru o clipă, înapoi. Ai, pentru un moment, impresia că auzi, de dincolo de veacuri, glasurile strămoşilor. „Skoro idi Lazără/Vsiciku e gutovo” – „Veni repede Lazărul/Totul este pregătit”, spun versurile unuia dintre cântecele interpretate de fetele din Aluniş.

„Colindătoarele” sunt răsplătite cu ouă şi bani

Potrivit tradiţiei, micuţele „colindătoare” au fost răsplătite din plin. Ele au primit bani de la cei strânși la eveniment, iar viceprimarul Narcis Constantin, împreună cu consilierii PNL, le‑a oferit pungi cu cadouri. „De la 1770, când 7 familii de bulgari s-au stabilit aici, această tradiţie se ţine an de an. Mă bucur că, datorită unor oameni cu suflet, cum ar fi domnul Aranghel, doamna educatoare Angela Bogdan, sau Viorica Andrei, care mi-a fost educatoare, această datină se păstrează, încă. Mă simt legat de această comunitate, deoarece jumătate din familia mea este din acest sat, bunicii mei vorbesc bulgăreşte, rudele mele locuiesc aici, în Aluniş. Este bine să nu ne uităm rădăcinile şi tradiţiile strămoşeşti. Sunt alături de această comunitate şi le promit celor de aici că sărbătoarea aceasta va fi din ce în ce mai frumoasă şi va căpăta o amploare mult mai mare”, ne-a mărturisit viceprimarul din Măgurele, Narcis Constantin.

Apoi, fetiţele însoţite de profesoare au pornit colindul, aşa cum cere datina, dinspre partea de răsărit a aşezării. Pe la porţi, erau aşteptate, cu nerăbdare, de mai toată suflarea comunităţii. Femei în vârstă, gospodine şi gospodari, împreună cu nepoţii şi pruncii lor. Fiecare gazdă era pregătită, cum se cuvine, să le întâmpine pe „lazăriţe” cu un castron cu ouă proaspete, cum cere datina. Pentru că, după colind, conducătoarea grupului de fete, Naşa, cum este ea numită, primeşte drept răsplată unul din ouăle din castron, împreună cu o mică sumă de bani, după puterea fiecăruia.

Cântecelele fetelor au, fiecare, o dedicaţie specială, în funcţie de calitatea membrilor familiei respective. Sunt 5 astfel de cântecele dansate, dedicate fetelor nemăritate, flăcăilor, copiilor, sau gazdei şi găzdoiului, iar înainte de începerea colindului, Naşa aşează o batistă pe umărul celui colindat.

Angela Bogdan şi Viorica Andrei, sunt două dintre cadrele didactice care, de 7 ani de zile, se străduiesc să menţină vie flacăra acestei tradiţii. „Într-unul din ani, am fost la Consulatul Bulgariei cu copiii şi i-am colindat pe cei de acolo. Am fost răsplătiţi, după datină, cu ouă. Acest obicei mai există în câteva comunităţi de bulgari din România, cum ar fi cea din Izvoarele, Teleorman”, ne-a povestit Viorica Andrei. Cea care s-a ocupat îndeaproape de conservarea acestui obicei este Angela Bogdan, educatoare la grădiniţa cu orar prelungit, din Măgurele. Angela Bogan este cea care i-a învăţat pe copii cântecelele şi paşii de dans ai acestei datini. „Încercăm să antrenăm cât mai mulţi copii din zonă, şi mai mici şi mai mari”, ne-a mărturisit Angela Bogdan.

Tudor Aranghel, al comunităţii de bulgari din Broscărie

Dacă ajungi în Broscărie, de Florii, ar fi păcat să ratezi întâlnirea cu Tudor Aranghel, un reprezentant de frunte al comunităţii bulgăreşti din Aluniş şi cel care şi-a dedicat, împreună cu fratele său, ani buni din viaţă pentru a ţine în viaţă acest obicei. Omul este un izvor nesecat de poveşti despre istoria de un sfert de mileniu a bulgarilor poposiţi pe meleaguri ilfovene, alungaţi din ţara de baştină de urgia asupririi otomane. De la el am aflat multe amănunte despre aceste locuri şi despre semnificaţia obiceiului „Lazăriţei”. Tudor Aranghel ne-a povestit despre „salba” de nume purtată, de-a lungul anilor, de aşezarea de astăzi: Broscărie, Laptev, Filipescu şi, în sfârşit, Aluniş. Toate aceste file de istorie vi le vom împărtăşi într-o ediţie viitoare. Astăzi, însă, să-l ascultăm pe Tudor Aranghel vorbindu‑ne despre „Lazăriţă”: „Strămoşii noştri au venit aici din regiunea Plovdiv, cu căruţa! Vă daţi seama, un drum de mai bine de 300 de kilometri. Înnoptau prin păduri, de teama başbuzucilor, care îi căutau pentru a-i sili să se întoarcă de unde fugiseră. De la ei am moştenit acest obicei. De fapt, noi avem două sărbători: Lazărul mic, prăznuit ieri şi Lazărul mare, cel de astăzi, când nu sărbătorim un mort, ci pe Lazăr cel înviat de Domnul Iisus Hristos”, ne-a explicat Tudor Aranghel semnificaţia obiceiului.