Deși dulciurile par a fi principalul vinovat pentru apariția problemelor dentare, o mulțime de alte alimente sau băuturi pe care le consumăm zilnic pot fi dăunătoare danturii fără a fi conștienți măcar de acest lucru. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, ne explică în cele ce urmează, care sunt inamicii mai puțin cunoscuți ai sănătății orale, în această perioadă a anului.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 475, ediția print

Deși reprezintă un beneficiu pentru sănătate, unele alimente pot fi dăunătoare pentru dantură fie prin substanțele colorante din compoziția lor și care pătează dinții, fie din cauza conținutului lor bogat în acizi sau în substanțe care pot fi degradate de bacteriile din gură în acizi (zaharurile). Aceștia scot calciul din smalțul dentar, producând caria dentară.

Roșiile, sfecla, merele, portocalele și lămâile

Roșii, citrice, afine, sfeclă, mere etc., prin conținutul de substanțe colorante pătează dinții, iar prin conținutul de acizi demineralizează smalțul dentar. “Portocalele, grapefruiturile și lămâile sunt gustoase atât consumate ca atare, cât și sub formă de sucuri, fiind totodată și surse bogate de vitamina C. Din păcate, conținutul lor acid poate eroda smalțul, făcând dinții mai vulnerabili. Pentru a ne bucura de gustul lor și a beneficia de o doză de antioxidanți și vitamine, este recomandat să le consumăm  moderat, după care să clătim gura cu apă”, spune dr. Mihaela Dan.

Fructele uscate

Prin deshidratare, fructele uscate, atât de consumate în zilele reci, devin foarte concentrate în zaharuri și lipicioase, combinația preferată de bacterii. Același efect îl au toate alimentele aderente de dinți: jeleuri, biscuiți etc.

Ceaiul, vinul și cafeaua

Nelipsite din tabieturile noastre în acest sezon, ceaiul, cafeaua și vinul pot atenta și ele la sănătatea noastră dentară. Aceste băuturi conțin substanțe benefice organismului, dar pătează dinții încet-încet. “În forma lor naturală, cafeaua, vinul și ceaiul au beneficii dovedite pentru sănătate. Din păcate, ele pot să usuce cavitatea bucală și să păteze dinții, favorizând apariția cariilor dacă sunt îndulcite cu zahăr. Atunci când le consumăm este recomandat să bem multă apă și să ne bucurăm de ele așa cum sunt, fără îndulcitori”, mai spune medicul ortodont.

Murăturile și dressingul pentru salate

Murăturile, cele în oțet mai mult decât cele fermentate natural, sunt extrem de agresive cu smalțul dentar, pe care îl demineralizează din cauza conținutului mare de acizi. Dressingurile pentru salate nu sunt nici ele mai puțin agresive cu dantura: de cele mai multe ori sunt pe bază de oțet sau lămâie, ambele acide, și atacă, deci, smalțul dentar.

Popcornul

Foarte bun pentru a fi savurat la un film, popcornul poate rămâne blocat între dinți, de unde trebuie scos cât mai curând. „Foarte important este să folosim ața dentară și nu scobitoarea pentru acest lucru, deoarece cea din urmă rănește gingia, producând retracții gingivale, și favorizând apariția pungilor parodontale“, atenționează dr. Dan.

Pâinea albă

Aceasta rămâne printre dinți și conține foarte mult amidon, pe care enzimele din compoziția pâinii și a salivei încep să o descompună în zahăr, asigurând o sursă constantă de hrană pentru bacterii și favorizând acumularea plăcii bacteriene, producătoare de carii și gingivită.

Băuturile acidulate și cele pentru sportivi

Atât prin conținutul mare de zahăr, dar mai ales prin conținutul de acizi (citric, carbonic, fosforic) acestea au același efect devastator asupra smalțului dentar, mai ales dacă sunt consumate încet, înghițitură după înghițitură. “Când aceste băuturi sunt savurate pe o perioadă mai lungă de timp, bacteriile folosesc zahărul pentru a produce acizi ce atacă smalțul dentar. Majoritatea băuturilor răcoritoare carbogazoase, inclusiv cele dietetice, au același efect și, prin urmare, sunt dăunătoare pentru dinți. Cele care conțin și cofeină pot provoca uscarea cavității bucale”, explică specialistul.

Alcoolul

Alcoolul cauzează deshidratarea și uscăciunea gurii, iar persoanele care îl consumă excesiv pot descoperi că fluxul de salivă este redus în timp, ceea ce poate duce la formarea de carii dentare și alte infecții orale, cum ar fi gingivita. Consumul în exces de alcool crește și riscul de apariție a cancerului oral.“Consumat în exces, alcoolul reprezintă o amenințare pentru dantură și pentru sănătate la modul general. Un pahar de vin cu ocazia unui moment special nu este, însă, un pericol, fiind recomandat totuși să clătim gura cu apă, după”, recomandă dr.  Mihaela Dan.

Sfaturi utile zâmbetului frumos și sănătos!

Așadar, consumând cu moderație alimentele care pot dăuna danturii și respectând o igienă orală riguroasă ne putem păstra zâmbetul frumos și sănătos cât mai multă vreme. Atenție, însă: periajul dinților imediat după consumarea unor alimente sau băuturi cu un nivel mai ridicat de acizi nu este întotdeauna recomandat, deoarece dinții sunt mai poroși și fragili imediat după expunerea la aciditate. Cel mai bine este să clătim cu apă și să treacă o scurtă perioadă de timp înainte de periaj.