Festivalul Eurodance 2013
A doua ediţie a festivalului interjudeţean de dans, „Euro Dance” s-a desfăşurat pe 7 decembrie la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi la concurs s-au înscris nu mai puţin de 76 de trupe din Ilfov și alte județe. Început puţin după ora 9, concursul s-a terminat la orele 15,30, cu tot cu premiere. Poate, au fost ore multe, dar ce atmosferă!
Întrecere între judeţe
Succesul primei ediţii a adus, în 2013 copii, şi instructori din Ilfov, Bucureşti, Călărași, Ialomița, Slobozia, Brăila, Buzău, Giurgiu, Prahova, Olteniţa şi Piteşti la această minunată aventură care este concursul de dans organizat de liceul teoretic “Traian Lalescu” din Brăneşti, în parteneriat cu Euro Education Federation, Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov, Primăria comunei Brăneşti, Casa Corpului Didactic Ilfov şi Asociaţia de părinţi “Traian Lalescu”. Sponsorii festivalului au fost : Euro Education Federation, Asociaţia de părinţi «Traian Lalescu», Lucris SRL, Moripan SRL şi operatorul video, Marian Nedelcu. Din echipa de proiect au făcut parte profesorul Andrei Galbenu, ca prezentator şi ca iniţiatori: Marius Ionescu de la Euro Education Federation, profesoara Rodica Crivăţ, profesorul Dumitru-Dan Nicolae şi profesorul Daniel Gheorghe Duţoiu.
Pentru că Jurnalul de Ilfov este partener media, am avut bucuria de a face parte din juriu şi anul acesta, alături de instructorii sportivi Diana Radu şi Valentina Oprea, reprezentantul primăriei Brăneşti, Camelia Petrache, Rodica Saitoş, metodist la CCD Ilfov şi Elena Andrei, preşedinta Asociaţiei de părinţi „Traian Lalescu”.
Mişcare şi muzică
Categoriile de vârstă au fost 7-10 ani, 11-14 ani şi 15-18 ani şi trupele înscrise au participat la secţiunile de dans popular, dans modern, dans de caracter şi majorete. Am asistat, în consecinţă la hore şi sârbe româneşti, brâul şi căluşarii, etno stilizat, break dance şi hip hop, latino, ţigăneşti şi de inspiraţie germană, french cancan, orientale şi inspirate din India. Şi, bineînţeles, acestor dansuri, instructorii şi părinţii le-au adăugat costume, o investiţie importantă fără de care doar munca pură de învăţare a paşilor nu şi-ar regăsi pe scenă sensul exact. „Sârba lui Vasile” şi nişte ritmuri indiene au fost piesele care s-au auzit cel mai des şi, dacă mi-aduc bine aminte, anul acesta nu am auzit ritmurile lui Michael Jackson.
Şi de ce îi face, în consecinţă, dansul mai frumoşi pe copii? Pentru că plăcerea şi concentrarea, bucuria şi îmbujorarea li se citesc pe feţişoarele lor, care nu pot ascunde nimic, pentru că prin acest sport copiii stau mai drepţi. Pentru munca imensă din spatele unui festival de copii se cuvin mulţumiri nu numai copiilor, profesorilor şi părinţilor, dar şi echipei de organizare: Alina Mihaela Talapan, Andrei Galbenu, Oana Raluca Galbenu, Mihaela Barbu, Maria Nicolau, Ionica Drăghici, Iustina Daniela Ilie, Mihaela Laura Boeru, Doina Gane, Maria Şerbănescu, Minodora Dănicescu, Constanţa Liscan alături de elevii claselor a VI-a A, a IX-a Uman, a X-a Real şi a X-a Uman.