Guvernul a avizat marți începerea procedurii prin care datoriile înregistrate de CFR S.A. la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), sunt anulate prin conversia în acţiuni. Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică. La 31 decem-brie 2011, compania CFR avea datorii către bugete şi Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalităţi şi majorări pentru neplată sau plata cu întârziere. Având în vedere că CFR SA este singura companie din România care administrează infrastructura feroviară, Guvernul consideră că acordarea unui sprijin financiar nu reprezintă ajutor de stat. CFR SA se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, iar neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituţia financiară internaţională, se menţionează în proiect. Un proiect similar a fost lansat la mijlocul lunii ianuarie, prin care urmau să fie şterse în acelaşi mod datoriile CFR SA, care însumau însă atunci 4,5 miliarde lei. Deobicei, după astfel de “derogări” de la lege, societățile albite de Guvern sunt vândute pe te miri ce sub pretextul nerentabilității. (G.C.)